Braşovul va fi singurul judeţ care va pregăti specialişti în prelucrarea peştelui. La Colegiul din Prejmer, începând din toamnă
Din toamnă, Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară "Țara Bârsei" Prejmer începe să pregătească specialişti în prelucrarea peştelui.
10 Februarie 2021, 17:12
Din toamnă, Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară ”Țara Bârsei” Prejmer începe să pregătească specialişti în prelucrarea peştelui.
Va fi, în fapt, o clasă de învățământ cu specializare piscicultor-prelucrător pește, în care 16 locuri vor fi în sistem dual, iar alte 12 locuri sunt în sistem profesional simplu.
În învăţământul dual, elevii vor primi bursă de 400 de lei lunar şi, în plus, vor avea şi alte avantaje, precum o masă caldă sau chiar cazare la cămin, dacă au nevoie. Pe lângă asta mai învaţă şi o meserie şi vor fi singurii cu această specializare, în toată ţara:
“Am răspuns solicitărilor agenţilor economici din industria piscicolă, din judeţul Braşov şi nu numai, pentru că avem parteneri, inclusiv din Prahova. Propunem o nouă meserie, de care piaţa muncii are foarte multă nevoie. Suntem singura unitate de învăţământ preuniversitar, care are prinsă în anul şcolar următor o astfel de clasă, din ţară, din cunoştinţele noastre, sub forma de învăţământ dual, cu certitudine este singura clasă de piscicultori din ţară”, a spus directorul unităţii liceale, Flaviu Foica.
La încheierea studiilor, absolvenţii vor avea garantat un loc de muncă. Dacă sunt serioşi:
“Agenţii economici îşi doresc ca aceşti elevi să fie angajaţi la ei, ba chiar, una dintre problemele ridicate, la întâlnirea pe care am avut-o, ei chiar îşi doresc ca elevul să fie cumva condiţionat ca, la finalul ciclului de şcolarizare, de 3 ani, o perioadă minimă de 6 luni, un an, absolventul să lucreze la ei. Deci, din partea mediului de afaceri, toată susţinerea, iar certitudinea angajării acestor elevi la fermele partenere este de 100%”, a adăugat Flaviu Foica.
În plus, cei de la Colegiul din Prejmer vor ca, din aprilie, să organizeze şi cursuri de formare piscicolă pentru adulți.