Brigada Părinților Antidrog intră în acțiune la Brașov!
Specialiștii subliniză faptul că factorul cel mai important în prevenirea și combaterea consumului de droguri îl reprezintă părinții.
20 Octombrie 2023, 13:00
Specialiștii subliniză faptul că factorul cel mai important în prevenirea și combaterea consumului de droguri îl reprezintă părinții.
Astfel, aceștia au organizat, la Brașov, o întâlnire cu mai multe persoane avizate, în urma căreia părinții să afle cum să acționeze în aceste situații care poate distruge destine.
Invitatul de onoare a fost șeful Serviciului Antidrog din România, Cătălin Țone, cel care spune că statul, școala și părinții trebuie să colaboreze:
"Cred că fiecare categorie socială trebuie să-și facă treaba. Profesorii trebuie să fie instruiți și să reacționeze în momentul în care sunt probleme, să comunice cu părinții, cu autoritățile. Cred că părinții trebuie și ei la rânduri, pentru ca, de fapt, acolo este ponderea, 70-80%, poate chiar 90% să învețe cum să reacționeze, să învețe simptomatologia, să ajute, să adreseze autorități ori să ceară sprijin când sunt nevoiți. Și, de ce nu, trebuie să mergem către copii, să le spunem ce înseamnă drogurile, pe înțelesul lor, pe categorii vârste. Avem de la 7 - 8 ani până la studenție, 21 - 22 de ani. Să venim cu cazuri concrete și chestiuni care le-ar atinge coardă sensibilă și le-ar stimula anumite reacții, care îi pot determina, sub o formă sau alta, să stea departe de primul joint".
Poate că în lupta împotriva drogurilor cel mai important este să înțelegem din ce cauză se ajunge la consumul de droguri.
Psihologul Dana Savatin ne-a explicat:
"Este o problemă de sănătate. Nu este un eșec! Este o tulburare de comportament. Dar ați întrebat care este motivul din spatele acestei probleme? În general este, de fapt, o scăpare de sub control a emoțiilor și apariția unei suferințe, o durere pe care adicția o poate ameliora și astfel disconfortul să poată dispărea. Știți care este verbul principal în adicție? A nu simți? Este o problemă, da, într-adevăr, abuzul de substanțe, dar vă puteți exprima dezacordul cu calm, cu înțelegere și cu curiozitate de a vedea ce e în spate. Ce probleme are? E neînțeles, cine nu-l înțelege, ce nevoie are? Ce pot eu să fac? Unde am greșit?"
Specialiștii prezenți au dezbătut și implicațiile legale și au prezentat problemele medicale la care se poate ajunge din cauza cosnumului de droguri.
Sursa foto: Radio România Brașov FM