Când vor fi terminate lucrările de modernizare la Colegiul Tehnic "Maria Baiulescu"?
Șantierul pentru reabilitarea şi modernizarea Colegiului Tehnic "Maria Baiulescu" este departe de a fi finalizat, deși trebuia închis la finalul lunii decembrie 2023.
04 Ianuarie 2024, 15:08
Șantierul pentru reabilitarea şi modernizarea Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu” este departe de a fi finalizat, deși trebuia închis la finalul lunii decembrie 2023.
Municipalitatea a semnat deja un act adițional cu constructorul pentru prelungirea contractului cel puțin până la jumătatea lunii februarie. Purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea:
“Conform actului adițional pe care l-am încheiat la sfârșitul anului trecut cu firma care realizează aceste lucrări, ele trebuie încheiate până în data de 14 februarie, astfel încât, după aceea, să se facă procesul verbal de recepție și restul documentației necesare pentru ca elevii de la acest liceu să își poată relua cursurile în această unitate de învățământ”.
Prelungirea a fost motivată prin lucrările suplimentare ce au trebuit făcute pe parcurs, însoțite de documentațiile aferente. Cu alte cuvinte, abia din primăvară, dacă se vor încheia și vor fi recepționate lucrările, elevii s-ar putea întoarce în liceul lor. În această perioadă, ei fac cursuri la Şcoala Gimnazială Nr. 1 şi la Colegiul Tehnic Transilvania. Dacă nu va fi gata șantierul, firma va fi bună de plată. Din nou, Sorin Toarcea:
“Dacă până la 14 februarie nu se finalizează lucrările fără a exista un motiv întemeiat, începând cu data de 15, firma va trebui să plătească penalități conform contractului pe care îl avem încheiat cu ei”.
Contractul pentru reabilitarea şi modernizarea Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu” este unul cu bani europeni, printr-un proiect accesat de fosta administrație, în anul 2019. Lucrările au început în prima parte a anului 2022, dar pe parcurs au fost constatate mai multe probleme. Acest lucru a însemnat inclusiv creșterea valorii proiectului, de la 7,8 milioane lei, la peste 11,7 milioane lei.