Căsuțe noi pentru următorul târg de Crăciun din Brașov
Vor fi cumpărate 5 modele de căsuțe, din lemn și metal, dotate cu instalații electrice.
02 Septembrie 2023, 14:51
Serviciul Public de Administrare Piețe, din subordinea Primăriei municipiului Brașov, vrea să cumpere 80 de căsuțe noi care să fie folosite pentru Târgul de Crăciun ediția 2023. Asta deoarece căsuțele Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt sunt uzate. Potrivit caietului de sarcini publicat de Serviciul amintit pe platforma electronică de achiziții publice, vor fi cumpărate 5 modele de căsuțe, din lemn și metal, dotate cu instalații electrice. Câștigătorul licitației trebuie să livreze 56 de unități până în 27 noiembrie și să le și monteze. Restul trebuie livrate până la 1 martie 2024. Valoarea estimată a contractului depășește 3,3 milioane lei, cu tot cu TVA.