Căsuțele pe roți, "vedetele" Festivalului Tiny House Râșnov
Evenimentul reunește producători și pasionați de astfel de case pe roți, modulare, care pot inspira persoanele care ar vrea să adopte un stil de viață minimalist, sustenabil și mai puțin dependent de bunurile materiale.
23 Iunie 2023, 15:07
Zeci de case mici, pe roți, sunt "vedetele" Festivalului "Tiny House" care are loc în acest weekend la Râșnov. Este primul festival de locuințe mobile din Europa Centrală și de Est.
Evenimentul reunește producători și pasionați de astfel de case pe roți, modulare, care pot inspira persoanele care ar vrea să adopte un stil de viață minimalist, sustenabil și mai puțin dependent de bunurile materiale.
Casele mici, pe roți, sunt proiectate într-un mod ecologic, cu materiale durabile și tehnologii eficiente din punct de vedere energetic, precum sistemele solare și sistemele de reciclare a apei. Mai multe despre conceptul "Tiny House" ne-a spus organizatorul festivalului, Tudor Maxim:
"Conceptul Tiny House definește orice căsuță sub 35m². Este o mișcare pornită acum mai bine de 20 de ani în America de Nord, unde s-a dezvoltat extraordinar, când oamenii au decis că o casă sau vilă de 200-300m² sau mai mare nu mai răspunde la nevoile actuale ale lor, nu mai au nevoie de atât de mult spațiu pentru a-l întreține, foarte costisitor și fără sens să stea doi oameni într-un spațiu atât de mare. Așa că au început să locuiască în niște case mai mici, foarte cochete, foarte practice, care le ofereau independență financiară foarte mare și o altă mobilitate și libertate a vieții".
Conceptul Tiny House a început să câștige teren și în România, mai ales în businessul turistic, pentru că oferă o amortizare rapidă a investiției. Unul dintre deținătorii unei astfel de căsuțe amplasate în natură, la nici 60 de km distanță de agitația orașului, este și colegul nostru de la Radio Cluj, Kovacs Peter:
"Are dimensiunea de 3m pe 6m, are o terasă, are tot ce am nevoie pentru un trai liniștit și civilizat. Deci am o parte de living, am o parte de bucătărie, am un loc unde pot să servesc masa, am desigur o baie complet mobilată, am un loc unde se poate dormi, am un loc care poate fi folosit ca și dressing și toate astea pe 18m² poate pare incredibil, dar pentru o familie de patru persoane poate fi perfectă".
Printre avantajele achiziționării unei astfel de căsuțe modulare se numără faptul că nu este nevoie de autorizație de construcție. Însă, dacă va fi folosită pentru călătorii, deci condusă pe drumurile publice, trebuie înscrisă în circulație.
La festivalul Tiny House de la Râșnov este prezentată, în premieră, o casă pe roți care costă în jur de 6.000 de euro, dar pot fi vizionate și modele care ajung să coste 60.000 de euro, în funcție de dimensiuni și dotări.