Ce facem cu Rulmentul: demolăm uzina sau o păstrăm în viitoarea reconversie? Ce spune studiul istoric
Studiul fundamentează valoarea istorică a spațiilor, dar și de utilizare.
08 Iunie 2021, 20:11
Sunt și clădiri cu valoare istorică și de patrimoniu, dar nu numai, și merită a fi păstrate și transformate. Este principala concluzie a studiului istoric privind platforma Rulmentul, lăsată de izbeliște mai bine un deceniu.
Municipalitatea vrea să o transforme, iar pentru aceasta a cerut un studiu istoric, ce a fost realizat de cei de la Institutul Național al Patrimoniului.
Studiul fundamentează valoarea istorică a spațiilor, dar și de utilizare.
„Vedeți ce deschidere are spațiul acesta, cât de luminat este. Toată această structură este încă în stare bună. Funcțiunile pe care le poate primi un astfel de spațiu sunt multe - de la culturale sport, business, servicii, educație”, a spus director adjunct al Institutului, architect Irina Iamandescu.
Istoria locului începe undeva în perioada interbelică. Primele intenții de a se construi ceva aici datează din anii 20, iar zona industrială a început să se dezvolte pe lângă uzina IAR existentă în zonă.
În 1937 – 1938 s-au făcut majoritatea clădirilor: 6 hangare – 4 mici și 2 de dimensiuni mari. Acestea deserveau Flotila 1 de Bombardament din Brașov Apoi, în 1959 este înființată uzina Rulmentul. Ulterior au mai fost ridicate alte spații de producție. După Revoluție, însă, a pierdut din importantă, iar ulterior a fost închisă.
De la începutul anilor 2000 zace în paragină, deși are o valoare istorică importantă, spune arhitectul Ioana Maria Petrescu.
“Din punct de vedere istoric de raportăm la vechimea construcțiilor și există construcții realizate în etape foarte diferite, cu valori istorice diferite. Cele mai vechi sunt, evident, cele mai valoroase, iar în ceea ce privește valoarea de patrimoniu, cel mai important este să ne uitam la patrimoniul arhitectural – industrial. Brașovul a avut o tradiție industrială”, a spus Ioana Maria Petrescu.
Acest studiu va sta la baza concursului de soluții ce va fi lansat, de municipalitate, pentru a contura proiectul de regenerare urbană a zonei.
Concursul va fi lansat după aprobarea temei de proiectare, în Consiliu Local și cine îl va câștiga, va trebui să livreze și Planul Urbanistic Zonal – PUZ, precum și studiul de fezabilitate.