Ce trebuie să știe cei care practică schiul de tură pe pârtiile din Poiană
În Poiana Brașov, în ultimii ani a crescut numărul schiorilor de tură.
09 Februarie 2023, 12:39
Tot mai mulți oameni aleg să practice schiul de tură, o ramură sportivă a schiului care presupune o pereche de schiuri speciale dotate cu tălpici care ajută schjiorul să urce pe munte prin forțe proprii.
Și în Poiana Brașov în ultimii ani a crescut numărul schiorilor de tură, iar în anumite zile putem vorbi de zeci, poate chiar sute de astfel de schiori care folosesc pârtiile.
“Practicanții schiului de tură trebuie să știe că atâta timp cât pârtiile de schi sunt deschise, iar instalațiile de transport pe cablu funcționează, trebuie să facă urcarea exclusiv pe marginea pârtiei și doar în șir indian, iar în condiții nocturne, aceștia trebuie să folosească atât pentru urcare, cât și pentru coborâre, doar pârtia Drumul Roșu, nu mai sus de Cabana Postăvaru și nu mai târziu de ora 22.00. Totodată, în momentul în care deplasarea se face în condiții nocturne, să aibă în permanență asupra lor o sursă de lumină pentru a putea fi ușor reperați de ceilalți practicanți sau de mijloacele de deplasare ale celor de la Administrația Domeniului Schiabil sau Salvamont”, a explicat Cătălin Petrescu, șeful formațiunii Salvamont Poiana Brașov.
Depășirea orei 22:00 este interzisă, deoarece nu este timp suficient pentru ca administratorii domeniului schiabil să amenajeze pârtiile pentru ziua următoare.
Mașinile de amenajat prelucrează stratul de zăpadă aflat la suprafața pârtiei. Schiatul pe pârtia proaspăt amenajată va lăsa urme care se vor întări, reprezentând un real pericol de accidentare pentru turiști în ziua următoare.