Cercetați penal pentru că au furat din spermarketuri
Polițiștii brașoveni efectuează acte de urmărire penală, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, după ce 9 persoane au fost surprinse în timp ce sustrăgeau bunuri din supermarketurile din municipiul Brașov.
15 Aprilie 2023, 13:34
Polițiștii brașoveni efectuează acte de urmărire penală, pentru săvârșireamai multorinfracțiuni de furt, după ce 9 persoane au fost surprinse în timp ce sustrăgeau bunuri din supermarketurile din municipiul Brașov.
Pe14 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Secțiile de Poliție 3 și 5, au fost sesizați de agenții de securitate ai supermarketurilor din municipiul Brașov, care le semnalau faptul că au depistat persoane care au trecut de linia caselor de marcat având asupra lor produse cu care intenționau să părăsească incinta, fără a le achita contravaloarea.
Cercetările pe care polițiștii le-au efectuat pentru fiecare caz semnalat, au arătat că persoanele identificate de agenții de securitate încercau să iasă cu produsele din magazine, prin apelarea la diverse metode de eludare a sistemelor de securitate.
Astfel, în cazul furtului de articole vestimentare, autorii înlăturau în cabina de probă elementul de alarmă al produsului, apoi îl îmbrăcau pe sub alte articole de îmbracăminte și ieșeau din magazin, fără să îi achite contravaloarea.
O altă modalitate de furt a fost aceea de a schimba etichetele unor produse cu valoare mare cu etichete ale altor bunuri, dar cu o valoare mult mai mică, pe care autorii le scanau la casele de marcat de tip self pay sau treceau de linia caselor de marcat fără a achita o parte din produsele aflate în coșul de cumpărături.
În medie, valoarea bunurilor sustrase de fiecare persoană identificată a fost de câteva sute de lei, iar acestea au constat în produse alimentare, haine, încălțăminte, produse cometice și jucării.
Pentru fiecare faptă, polițiștii au intocmit dosar penal, în care se cercetează la acest moment săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută și pedepsită de Codul Penal cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Dosarele penale, astfel întocmite, sunt instrumentate sub coordonarea unui procuror de caz, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale.