Ceremonial militar de Ziua Drapelului Național, la Brașov
La manifestare au participat autoritățile locale și județene, militari din Garnizoana Brașov, veterani de război și brașoveni mândri de steagul tricolor.
26 Iunie 2022, 13:45
Ziua Drapelului Național a fost marcată și la Brașov. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Tricolorului, din centrul orașului, iar programul a cuprins, printre altele, discursuri referitoare la însemnătatea acestei zile, sărutul tricolorului de către oficialități, înâlțarea drapelului la catarg și intonarea imnului național. "Caîn fiecare an pe data de 26 iunie, sărbătorim Ziua Drapelului Național, vă dați seama că este un element de mândrie. Pe lângă aceasta, este un element de identificare și identitate națională, bucurând-ne ori de câte ori vedem drapelul arborat, așa cum am spus și în discursul meu, pe instituții naționale, internaționale și la evenimentele sportive sau cultural-artistice. Este o mândrie să-l vedem arborând și ne simțim mândri că suntem români", a declarant prefectul de Brașov, Cătălin Văsii. La sfârșitul ceremonialului, militarii au defilat pe muzică de fanfară, în aplauzele brașovenilor prezenți.