Cetățuia Brașovului, tot mai aproape de a reintra în circuitul turistic
Hotărârea de CL prin care se solicită Guvernului transmiterea în domeniul public al Municipiului Braşov a Cetăţuii a trecut de etapa obţinerii avizului de legalitate din partea Prefecturii.
09 Mai 2023, 15:48
Hotărârea Consiliului Local Braşov din 5 aprilie, prin care se solicită Guvernului transmiterea în domeniul public al Municipiului Braşov a Cetăţuii de pe Dealul Straja a trecut de etapa obţinerii avizului de legalitate din partea Prefecturii Braşov.
Următorul pas trebuie făcut de Primăria Brașov, spune prefectul Cătălin Văsii:
„Instituția Prefectului Județului Brașov a dat aviz de legalitate Hotărârii Consiliului Local Brașov numărul 288 din 05 aprilie 2023, privind transmiterea unui imobil. Este vorba despre monumentul istoric denumit generic «Complex Cetate», din domeniul public al statului român și administrarea Ministerului Finanțelor în domeniul public al municipiului Brașov și administrarea Consiliului Local al Municipiului Brașov. Rolul Instituției Prefectului în acest caz încetează aici, Primăria Brașov fiind cea care trebuie să înainteze Ministerului Finanțelor întreaga documentație necesară demarării procedurii transmiterii acestui imobil, prin hotărâre de Guvern, în domeniul public al municipiului Brașov”.
După ce va primi monumentul va fi dat în administrare municipalității, prin Hotărâre de Guvern, Primăria Braşov va trebui să îl reabiliteze, având în vedere că acesta în stare avansată de degradare. Ulterior, Cetățuia va putea fi reintrodusă în circuitul turistic, potrivit promisiunilor municipalității.