CJ Brașov ar putea deveni acționar la Liniile Aeriene Române
La 1 decembrie ar putea fi înființată o companie cu numele "Liniile Aeriene Române", în care acționari să fie consiliile județene care au în operare aeroporturi.
05 Octombrie 2023, 17:17
La 1 decembrie ar putea fi înființată o companie cu numele "Liniile Aeriene Române", în care acționari să fie consiliile județene care au în operare aeroporturi.
Printre acestea, Brașovul, a anunțat Camera de Comerț și Industrie a României, care a organizat ieri o reuniune dedicată lansării proiectului privind conectivitatea aeriană interurbană pe teritoriul României.
La eveniment a fost prezentat un studiu complex care a avut ca temă centrală lipsa de conectivitate între orașele României, cauzată de infrastructura terestră și feroviară precară, pe care România o are la ora actuală, precum și soluțiile identificate pentru demararea acestui nou proiect din domeniul aeronautic.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Mihai Daraban, a argumentat necesitatea noului proiect spunând că, în momentul de față, dacă cineva îşi dorește să ajungă pe calea aerului de la Constanța la Timișoara, va trebui să facă o escală la Roma sau Milano, deoarece nu există o cursă directă între cele două orașe ale României. Acest aspect înseamnă o mare pierdere de timp, și de bani, a opinat Daraban.
Noul operator aerian propus ar trebui să fie soluția la această problemă. Prezent la întâlnire, președintele Consiliului Județean Brașov, Şerban Todorică, a declarat că de acest nou proiect vor beneficia nu numai oamenii de afaceri, ci și din alte categorii profesionale. În plus, se va dezvolta și domeniul turismului.