Club din Brașov închis pentru 60 de zile, din cauza numărului mare de clienți
20 Noiembrie 2022, 14:09
Club din Brașov, închis pentru 60 de zile din cauza numărului mare de clienți.
Administratorul unui club din Brașov a fost amendat cu suma de 100.000 de lei pentru că a permis intrarea mai multor clienți decât capacitatea maximă admisă
Brașovul este unul dintre orașele în care au fost identificate localuri care încalcă grav cerințele de securitate la incendiu, prin depășirea numărului maxim de utilizatori, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Inspectorii de prevenire din toată țara au continuat și în acest weekend verificările inopinate la operatori economici, pentru siguranța celor care aleg să își petreacă timpul liber în locații destinate divertismentului. Astfel, au fost verificate peste 300 de locații în toate județele.
În urma acțiunilor de control, 6 dintre obiectivele verificate, printre care unul din Brașov, au primit amenzi în valoare de 100.000 lei fiecare, iar ca sancțiune complementară, le-au fost oprite activitățile de funcționare, pentru o perioadă de 60 de zile.