Clubul Corona Brașov, secții de volei și gimnastică afiliate la federațiile de profil
Clubul Corona Brașov a reușit să se afilieze deja cu noile secții de volei și gimnastică la federațiile de profil, după ce s-a înregistrat cu noul certificat de identitate sportivă.
29 Septembrie 2022, 17:45
Clubul Corona Brașov a reușit să se afilieze deja cu noile secții de volei și gimnastică la federațiile de profil, după ce s-a înregistrat cu noul certificat de identitate sportivă.
Clubul finanțat de municipalitate are termen limită până vineri, 30 septembrie, pentru a putea înscrie și echipa de baschet masculin în campionatul Ligii 1.
Brașovenii au dat lovitura odată cu anunțarea lui Dan Gîrleanu, medaliat cu bronz la Olimpiada din 1980 de la Moscova, în postura de antrenor principal al echipei de volei masculin.
Răzvan Pătran și secundul Florin Bălhăceanu formează staff-ul pentru secția de volei feminin, campionatul diviziei secunde din seria de Vest începând la 15 octombrie.
Toate echipele de seniori au ca obiectiv promovarea în primul eșalon la finalele sezonului.
“În mare, da, macro staff-ul - dacă îmi dați voie să folosesc așa - este stabilit, urmând ca auxiliarii din staff să se adauge pe parcurs (...) la mine cel mai important lucru este ca antrenorul principal să fie bătut în cuie, fiindcă el trebuie să fie răspunzător de restul staff-ului și să și-l aleagă”, a precizat managerul Coronei, Alexandru Dedu.
La echipele masculine de volei și baschet clubul a anunțat și transferul a câte doi stranieri.
Noutăți vor exista și la echipa de volei feminin, care își va definitiva lotul până la finalul săptămânii viitoare.
Clubul brașovean este de asemenea în căutarea unui jurist și a unei persoane pe zona de achiziții.
Corona Brașov dispune de un buget total de peste 19 milioane de lei, pentru acest sezon, la toate secțiile.