Colaborare între 4 instituții din Brașov, în sprijinul elevilor care întâmpină probleme
Echipe formate din reprezentanții celor patru instituții se vor deplasa în perioada următoare în unitățile școlare din județ.
17 Februarie 2022, 18:34
Protecția Copilului, Inspectoratul Școlar, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și Inspectoratul de Poliție Județean caută împreună soluții pentru problemele cu care se confruntă elevii brașoveni.
Astfel, echipe formate din reprezentanții celor patru instituții se vor deplasa în perioada următoare în unitățile școlare din județ, pentru a oferi sprijin și consiliere în probleme cum ar fi bullying, abuz sau tulburări de comportament.
„Scopul întâlnirii a fost identificarea unor soluții concrete, menite să remedieze o serie de probleme apărute în unitățile de învățământ, pe aspecte legate de bullying, abuz fizic și emoțional, abandon școlar, lipsa interesului pentru învățământ al copiilor, tulburări de comportament, neînțelegeri dintre elevi și cadre didactice, precum și conflicte care apar între copiii din familii și cei din sistemul de protecția copilului. (...) Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului va sprijini demersurile echipelor interinstituționalizate, prin servicii specializate de consiliere și sprijin pe care le vor oferi cele 3 centre de sprijin pentru părinți și copii ce vor fi deschise la Brașov, Făgăraș și Rupea”, a explicat purtătorul de cuvânt al DGASPC Brașov, Lidia Mailat.
Aceste întâlniri vor avea loc periodic, au transmis reprezentanții celor 4 instituții, pentru a asigura un climat propice pentru educația copiilor din familii, dar și a celor instituționalizați.
Sursa foto: arhivă / pixabay.com