Concert la pian printre urșii din Sanctuarul Libearty Zărnești
Turneul național Classic Unlimited se oprește pentru două zile și în Brașov.
06 Septembrie 2021, 23:42
Turneul național Classic Unlimited se oprește pentru două zile și în Brașov. Vineri, pianistul Bogdan Vaida va concerta la Bastionul Artiștilor, iar sâmbătă, spectatori vor fi și urșii din Sanctuarul Libearty Zărnești, unul dintre locurile atipice alese de artist pentru spectacolele din acest an.
Nu este pentru prima oară când Bogdan Vaida susține un concert într-un loc neconvențional, dar este o premieră printre animale sălbatice.
"Nu am mai cântat vreodată într-o locație în care animalele sunt acolo, în centrul atenției. Am mai avut concerte de față cu pisici sau câini, dar niciodată între urși sau alte animale mari. Și noi suntem foarte curioși cum sau dacă ursuleții vor reacționa în vreun fel la muzică sau vor fi indiferenți. Pentru mine, personal, ca muzician, este foarte interesant să cânt în astfel de locuri care te umple de inspirație", a precizat pianistul Bogdan Vaida.
Classic Unlimited este inspirat de turneul Klassik Mittendrin, care a debutat în 2015 într-un atelier de motociclete din Germania, când pianistul Bogdan Vaida a avut ideea de a scoate muzica clasică din sălile de concert, din dorinţa de a o face mai accesibilă publicului larg.
"Ideea de la care a plecat proiectul Classic Unlimited a fost de a ține spectacole în locuri accesibile și oamenilor care nu sunt obișnuiți ai sălilor de concerte, dar care sunt curioși să asiste la concerte. Am avut un prim concert în atelierul de motociclete al unui prieten, la invitația lui. Acolo se afla un spectator care avea un atelier pentru mașini de epocă, am ținut concert și la el în atelier, iar de acolo am avut spectacol într-un cabinet de fizioterapie. Și tot așa…", ne-a povestit muzicianul.
La fel ca în fiecare an, pianistul Bogdan Vaida va deschide concertele Classic Unlimited cu ''Intermezzo'' de Johannes Brahms. Va urma apoi o călătorie surprinzătoare între clasic și contemporan, între șase compozitori cu șase concepte muzicale diferite. Turneul din acest an se desfășoară sub numele "Classic Unlimited - A Contemporary View" și aduce în atenția publicului, alături de cei mai reprezentativi compozitori ai perioadei romantice, tineri compozitori contemporani români. Unul dintre aceștia este brașoveanul Șerban Marcu, profesor la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj, care a compus, printre altele, lucrări de cameră, opere corale și balet.
Participarea la concerte este gratuită, însă, cine vrea să suțină proiectul Classic Unlimited, poate face o donație.
Turneul a început în 25 august, cu un concert susținut în Magazia de pulbere by EC Garden - Cluj-Napoca, și se va încheia în 26 septembrie, în Faber, Timișoara.
Pianistul Bogdan Vaida s-a născut la Cluj-Napoca în 8 septembrie 1981. A absolvit Liceul de Muzică "Sigismund Toduță" din Cluj, apoi a continuat studiile la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" sub îndrumarea profesoarei Ninuca Oșanu Pop. În 2002 a plecat cu o bursă Erasmus în Freiburg, Germania, la "Musikhochschule", unde a rămas până la absolvirea studiilor. S-a stabilit în Germania, la Freiburg și a a susținut numeroase concerte în mai multe țări din Europa.