Concert Regal la Filarmonica Brașov
Programul este compus doar din compoziții cu temă regală, iar spectatorii vor putea asculta câteva piese care vor fi în primă audiție românească.
14 Iunie 2021, 13:00
Filarmonica Brașov propune, joi seara,de la 19.00, un concert simfonic extraordinar dedicat aniversării a 100 de ani de la nașterea Majestății Sale, Regele Mihai I.
Concertul este o colaborare cu Festivalul Internațional „George Enescu”, iar Orchestra Filarmonicii Brașov va fi dirijată cu această ocazie de maestrul Răzvan Apetrei.
Programul este compus doar din compoziții cu temă regală, iar spectatorii vor putea asculta câteva piese care vor fi în primă audiție românească. Una este chiar în primă audiție absolută. Este vorba despre „Rugăciunea Reginei Maria pentru cei căzuți (Oratoriul Câmpuri de maci), compusă de Livia Teodorescu-Ciocănea.
Mai mult, în cadrul concertului va urca pe scena Sălii Patria și Corul Regal, care se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României. Corul va fi dirijat de maestrul Antonel Temistocli.
Ca soliști, publicul îi va putea asculta pe: Cristiana Mihart (pian), Daniela Bucșan (soprană), Alina Silvia Dragnea (mezzosoprană) și Iustinian Zetea (bas).
Acesta este penultimul concert simfonic din acestă stagiune a Filarmonicii Brașov, ultimul concert având loc în 24 iunie.
Biletele se pot procura de la casieria Filarmonicii Brașov sau online, pe bilet.ro.