Controale la comercianții de materiale de construcții. Amenzi de 12.000 de lei
Polițiștii locali brașoveni au aplicat șapte amenzi în valoare totală de 12.000 de lei agenților comerciali care nu dețineau un acord de funcționare.
28 Iunie 2022, 15:23
Polițiștii locali brașoveni au aplicat șapte amenzi în valoare totală de 12.000 de lei agenților comerciali care nu dețineau un acord de funcționare.
Între 20 și 28 iunie, polițiștii locali au verificat supermarketurile și hipermarketurile care comercializează materiale de construcții și produse de amenajare pentru casă și grădină.
“Ulterior înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului și obținerii certificatului de înregistrare, conținând codul unic de înregistrare sau, după caz, la data eliberării certificatului de înscriere de mențiuni sau înainte de începerea unei activități care necesită autorizare, au obligația de a obține autorizația sau acordul de funcționare", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Oana-Mădălina Ion.
Reprezentanta Poliției Locale Brașov spune că aceste controale vor continua în zilele următoare.