Cozile de la ghișeele Companiei Apa s-au redus considerabil o dată cu deschiderea call center-ului
Cozile de la ghișeele Companiei Apa s-au redus considerabil o dată cu deschiderea primul call center al companiilor de profil din România.
14 Decembrie 2022, 17:39
Cozile de la ghișeele Companiei Apa s-au redus considerabil o dată cu deschiderea primul call center al companiilor de profil din România.
Reprezentanții instituției spun că numărul celor care duceau autocitirea contorului la sediul Companiei s-a redus cu 90% de la implementarea sistemului de call center.
“I-am încurajat pe clienți să ne comunice solicitările, problemele, sesizările și pe adresa de email, prin telefon la 0268.926. Am dezvoltat partea aplicațiilor mobile pe «Contul meu» și intervențiile, solicitările de intervenții pentru canalizări înfundate. Ne anunță privind sesizările de spărturi de conducte”, a precizat Simona Pavel, coordonator call center Compania Apa Brașov.
Simona Pavel ne-a spus și pentru ce sună brașovenii cel mai frecvent la call center:
“Pe parte tehnică, sunt legate de canalizarea înfundată și necesită intervenția echipelor de la dispecerat, iar pe partea economică, comercială, legate de emiterea facturilor sau valoarea acestora; mai au întrebări legate de aplicația aceasta «Contu meu». Sunt tot mai mulți doritori care vor să-și descarce această aplicație și să plătească online facturile”, a adăugat Simona Pavel.
De când a fost deschis call centerul companiei, și numărul solicitărilor scrise a scăzut cu 20%.