Creștere a numărului de cereri de eliberare a pașapoartelor, la Brașov
Față de luna precedentă, în martie au apelat la acest serviciu peste 10.000 de persoane.
04 Aprilie 2022, 12:08
Număr cererilor de eliberare a pașapoartelor s-a dublat în luna martie, la Brașov.
Față de luna precedentă, în martie au apelat la acest serviciu peste 10.000 de persoane.
“În perioada 1 -31 martie 2022, la ghișeul de Primiri cereri al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Brașov au fost depuse 10.054 de cereri de eliberare a pașapoartelor, cu 6.740 mai multe decât în luna precedentă. Dintre acestea, 9.799 au fost solicitări pentru pașapoarte simple electronice, iar 255 solicitări pentru pașapoarte simple temporare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Brașov, Alexandru Ganea.
Prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate au fost preluate peste 3.200 de cereri de eliberare a pașapoartelor simple, față de 2.400 în februarie.
În ce privește eliberările de pașapoarte, numărul acestora a depășit 7.400. De asemenea, 42 de brașoveni au primit adeverințe să poată desfășura activități lucrative în străinătate.