Creșterea prețurilor la materialele de construcție a dus la oprirea realizării în acest an a unei creșe în Săcele
Creșterea prețurilor la materialele de construcție obligă administrația locală din Săcele să amâne cu un an realizarea a două proiecte așteptate de săceleni.
03 August 2021, 12:48
Creșterea prețurilor la materialele de construcție obligă administrația locală din Săcele să amâne cu un an realizarea a două proiecte așteptate de săceleni: ”Creșa din cartierul Ștefan cel Mare” și ”Sala de Sport de la Școala Gimnazială nr.4”.
Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a explicat:
„În urma adoptării cu întârziere a Bugetului de Stat de către Guvern, și bugetul Municipiului Săcele a fost adoptat mult mai târziu. După aprobarea bugetului local, Primăria Municipiului Săcele a scos la licitație realizarea celor două obiective, însă datorită creșterii exorbitante a prețurilor din domeniul construcțiilor, nici o firmă nu a depus oferte pentru realizarea creșei și a sălii de sport. Astfel, am fost nevoiți să reactualizăm indicatorii tehnico-economici ai celor două proiecte, iar acest lucru a condus la creșterea prețurilor cu peste 30%. Având în vedere că deja s-a scurs mai bine de jumătate de an, ne propunem ca în acest an să realizăm proiectarea celor două obiective, iar anul următor să realizăm execuția acestora”.
Realizarea acestor obiective este pe agenda administrației locale săcelene, a adăugat Virgil Popa, execuția acestora urmând să fie realizată anul următor, întrucât nu mai este timp pentru realizarea execuției lucrării în acest an.
„S-au păstrat banii pentru realizarea proiectării, deoarece efectiv nu mai este timp pentru realizarea execuției lucrării în acest an. Prin urmare nu este vorba de o «tăiere de bani», așa cum a apărut în spațiul public în urma comentariilor unora, ci de o amânare a lucrării din cauzele precizate”, a precizat Virgil Popa.