Cristian Deacu " IT-istul care a adus Brașovul în prim-planul zborurilor cu parapanta din lumea întreagă
IT-ist de meserie, din București, Cristian Deacu și-a întemeiat propria afacere în 2007.
04 Martie 2022, 18:28
De doi ani, Brașovul a devenit un punct de reper pe harta zborurilor cu parapanta datorită lui Cristian Deacu (centru foto). Datorită lui, de doi ani, în județul nostru se organizează concursuri internațioanale la care iau parte zeci dintre cei mai valoroși parapantiști din toată lumea.
IT-ist de meserie, din București, Cristian Deacu și-a întemeiat propria afacere în 2007.
Pasiunea pentru zborurile cu parapanta a apărut în urmă cu mai bine de zece ani. A înființat chiar și un club, Sky Dreamers, care a devenit lider național în domeniu și cu ajutorul căruia poate organiza competiții de profil la cel mai înalt nivel.
„Pasiunea pentru zbor a venit în 2011, în momentul în care treceam pe la Brașov și vedeam foarte multe parapante și îmi imaginam că este mult mai aproape a zbura cu parapanta, decât să zbori cu un avion sau ceva de genul acesta, motorizat. Mi-ar fi mult mai ușor să mă apuc de așa ceva.(...)Iar în momentul în care am făcut primele zboruri mi-am dat seama că lumea văzută de sus e mai frumoasă decât cea pe care o vedem atunci când suntem cu picioarele pe pământ”,a spus Cristian Deacu.
Cristian Deacu deține și un record național la cel mai lung zbor cu parapanta, realizat în mai 2020.
Are experiențe de neuitat chiar și în America de Sud.
„Eu sunt deținătorul recordului de distanță, de 283 de kilometri, făcut în România(...)Anul trecut am reușit și am devenit campion național. Am câștigat și niște competiții pe afară. Cea mai notabilă, o competiție în Columbia, pe care am câștigat-o în 2020, Campionatul Britanic, Openul Britanic”, a adăugat Cristian Deacu.
Vreți să aveți parte de peisaje de neuitat atunci când zburați cu parapanta? Care sunt cele mai frumoase zone ne-adezvăluit tot Cristian Deacu:
„Masivul Postăvarul ar fi cam primul printre munți de pe care putem să decolăm și să facem distanțe foarte frumoase. Zboruri cu priveliște foarte bună. Dacă decolezi de pe Postăvarul, te duci pe Piatra Mare, te întorci pe Postăvarul, te duci deasupra Bucegilor, peste Vârful Omu, Caraiman, releul Coștila, te poți duce mai departe către Măgura Branului, Piatra Craiului, de acolo poți fie să te duci pe Codlea, fie pe Făgăraș”.
Dacă vreți să practicați un zbor de distanță, pentru recorduri, trebuie să alegeți zonele de câmpie, cu vânt puternic și decolări de pe dealuri mici.