Criză de personal medical în zonele rurale din județul Brașov
11 Februarie 2023, 10:56
Județul Brașov se confruntă cu o criză de personal medical în zonele rurale, iar în 5 localități nu există în acest moment nici un medic de familie. Astfel, oamenii sunt nevoiți să meargă în comunele vecine, uneori kilometri întregi, pe jos. Este vorba despre comunele Augustin, Beclean, Bunești, Șoarș și Ticușu. Problema a fost dezbătută aseară cu ocazia ședinței patronale organizate de medicii de familie din Brașov, la care au fost invitate și oficialități ale județului.
Prezent la reuniunea medicilor de familie, prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii, a vorbit despre un demers legislativ care să permită administrațiilor locale să acorde facilități medicilor cu cabinete la sate. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a atras atenția că, dacă nu vor fi luate măsuri urgente cu privire la această situație, problema se va agrava, având în vedere că, la nivelul județului Brașov, sunt peste 100 de medici de familie care se apropie de vârsta de pensionare.
O analiză realizată de Confederația Natională a Patronatelor Medicilor de Familie din România, arată că în țară circa 330 de comune nu au niciun medic de familie, fiind afectați peste 550.000 de oameni, respectiv 2,52% din populaţia României.