Cros caritabil pentru elevii de la Colegiul Național de Informatică Brașov
Brașovenii sunt invitați să susțină performanța, intrând într-un cros caritabil pentru elevii Colegiului Național de Informatică "Grigore Moisil", care au nevoie de bani pentru a ajunge la American Computer Science League, în SUA.
23 Aprilie 2019, 11:09
Brașovenii sunt invitați să susțină performanța, intrând într-un cros caritabil pentru elevii Colegiului Național de Informatică „Grigore Moisil”, care au nevoie de bani pentru a ajunge la American Computer Science League, în SUA.
Crosul va avea loc în 11 mai, de la ora 10.00, pe Aleea de sub Tâmpa și este organizat de Beard Brothers Brașov.
Competiția sportivă aduce trasee diferențiate pentru amatori (cursă scurtă – 3 ture de traseu) și profesioniști (cursă lungă – 5 ture de traseu).
Și cei mici sunt așteptați la curse adaptate vârstei lor: copiii sub 7 ani, însoțiți de părinți, vor alerga 500 de metri, iar cei între 7 și 14 ani un kilometru.
Contribuția pentru participare este de 40 de lei/adult și 30 de lei/copil.
Pentru înscrierile efectuate la fața locului se achită suplimentar 10 lei. Toată suma strânsă, în urma participării la cros, va fi donată către elevii din echipa calificată în etapa finală a ACSL.
Din 2001, elevii Colegiului Național de Informatică Grigore Moisil participă la ACSL și se întorc în fiecare an cu rezultate demne de admirație.
Această participare presupune un cost de aproximativ 2500$/persoană pentru fiecare dintre cei 12 elevi care s-au calificat, anul acesta, în ultima etapă a ACSL de pe 25 mai, din Wayne Hills HS, New Jersey, SUA.
Până acum, Beard Brothers Brașov a mai desfășurat un târg de obiecte artizanale, în urma căruia s-au strâns puțin peste 3000 de lei.