Crucea Roșie din România a sărbătorit, astăzi,143 de ani de activitate
La Braşov evenimentul a fost marcat de voluntari, în Piaţa Sfatului, prin mai multe demonstraţii şi exerciţii.
04 Iulie 2019, 15:48
Crucea Roșie din România a sărbătorit astăzi 143 de ani de activitate umanitară neîntreruptă. La Braşov evenimentul a fost marcat de voluntari, în Piaţa Sfatului, prin mai multe demonstraţii şi exerciţii. Cei prezenţi au aflat ce este de făcut în cazul anumitor accidente casnice.
Până la ora 21.00 voluntarii îi aşteaptă pe brașoveni la demonstrații de prim ajutor, ateliere de educație pentru sănătate şi nutriție, diverse ateliere pentru copii, dar și la discuții privind munca de voluntariat.
În prezent, în filiala braşoveană a Crucii Roşii activează peste 300 de voluntari tineri şi alţi aproximativ 80 de voluntari seniori.