CSM Corona Brașov a devenit ACS FC Brașov Steagul Renaște, numele cu care va evolua în Liga a 2-a de fotbal
Este cea mai importantă procedură juridică fără care noua entitate sportivă nu avea drept de promovare în Liga 1.
25 Iunie 2021, 14:51
Este oficial. Consilierii locali brașoveni au aprobat, în această după-amiază, în ședința ordinară de plen, cesionarea, cu titlu definitiv și gratuit, de către Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov, a dreptului de participare în Liga a 2-a, către Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov - Steagul Renaște.
Este cea mai importantă procedură juridică fără care noua entitate sportivă nu avea drept de promovare în Liga 1, conform normelor Federației Române de Fotbal, întrucât era un club susținut din bani publici.
“Dosarul va fi depus la Federația Română de Fotbal săptămâna viitoare și mă bucur să vă anunț că suntem în grafic. Ne-au ieșit și actele de la Judecătorie. Prin urmare, pe 29 sau 30 iunie toate aceste documente vor fi pe masa Federației Române de Fotbal”, a spus primarul Brașovului, Allen Coliban.
Consilierii locali au aprobat și cedarea activității fotbalistice a grupelor de copii și junior de la CSM Corona Brașov, la Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov - Steagul Renaște.
Dosarul de licențiere al noii structuri fotbalistice a fost depus și el, astăzi, la Federația Română de Fotbal.