Cursuri gratuite de arbitri de atletism
Studenții Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane, dar și ceilalți studenți ai Universității Transilvania, pot urma cursuri de arbitri de atletism.
26 Octombrie 2022, 12:37
Studenții Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane, dar și ceilalți studenți ai Universității Transilvania, pot urma cursuri de arbitri de atletism.
Acestea sunt organizate de Federația Română de Atletism, prin Comisia Centrală de Arbitri, condusă de Alexandru Ștefan, în 11 și 12 noiembrie 2022.
Parteneri sunt Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov și Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane.
Cursul va avea trei module: partea generală și alergări, modulul de sărituri și modulul de aruncări, urmate de un examen sub formă de test grilă, cu 30 de întrebări.
Cursanții care reușesc să promoveze examenul, cu un procentaj de peste 80% vor obține carnetul de „arbitru atletism” la Federația Română de Atletism.
Cursul se va desfășura la Institutul ProDD al Universității „Transilvania”, aflat în municipiul Brașov (zona CATTIA), pe strada Institutului la nr. 10, în Sala L1.
Cursul este gratuit și la acesta poate participa orice persoană interesată, cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani.