De astăzi, mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate
Nu sunt vizați șoferii care nu plătesc pentru locul de parcare, ci doar cei ale căror mașini încurcă traficul sau pun în pericol participanții la trafic.
16 Octombrie 2023, 16:33
Atenție, șoferi, unde parcați în Brașov! De astăzi, mașinile staționate neregulamentar vor fi ridicate.
Nu sunt vizați șoferii care nu plătesc pentru locul de parcare, ci doar cei ale căror mașini încurcă traficul sau pun în pericol participanții la trafic.
„Serviciul de ridicare a autoturismelor staționate neregulamentar este funcțional de astăzi, astfel că operatorul cu care municipalitatea are contract poate interveni în orice moment, la solicitarea reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov sau cei ai Poliției Locale. În cazul autoturismelor care staționează neregulamentar și pun în pericol siguranța celorlalți șoferi sau a pietonilor, cetățenii pot sesiza dispeceratul Poliției Municipiului Brașov sau cel al Poliției Locale. De la momentul în care se face prima constatare, șoferii au la dispoziție 5 minute să mute mașina sau să plece, caz în care vor fi amendați doar contravențional”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Șoferii care nu-și mai găsesc mașina unde au parcat-o trebuie să verifice mai întâi la poliție sau la poliția locală dacă aceasta a fost ridicată și să plătească apoi o taxă de aproape 1.000 de lei în primele 12 ore.
Se adaugă 200 de lei la fiecare 24 de ore în care mașina este depozitată.
Sursa foto: Primăria Municipiului Brașov