De fonduri europene prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență va beneficia și Spitalul Militar Brașov
Pe lista celor 27 de spitale sau secții noi care vor fi construite sau modernizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență se află și Spitalul Militar Regina Maria din Brașov.
11 Ianuarie 2023, 18:57
Pe lista celor 27 de spitale sau secții noi care vor fi construite sau modernizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență se află, pe lângă Spitalul Clinic de Pneumofiziologie şi Boli Infecţioase Braşov, Spitalul Militar Regina Maria din Brașov.
Această unitate spitalicească a solicitat fonduri în valoare de aproape 22 de milioane de euro pentru un pavilion pentru tratarea politraumei.
În schimb, proiectul Spitalului Regional de Urgență Brașov, pentru construirea căruia au fost solicitate fonduri în valoare de aproape 288 de milioane de euro, a fost respins de la finanțarea prin PNRR, deoarece depășește bugetul maxim ce poate fi acordat unui proiect (de circa 200 de milioane de euro), potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.
Citește și:Noul Spitalul de Pneumo și Infecțioase de la Brașov va fi finanțat prin PNRR