De luni încep probele pentru încălzirea centralizată
În locuințele legate la sistemul centralizat, robineții de la calorifere trebuie să fie deschiși, astfel încât agentul termic să își poată face circuitul de probă.
24 Septembrie 2021, 13:22
Brașovenii care sunt branșați la sistemul centralizat de încălzire și apă caldă trebuie să știe că, de luni, încep probele pentru sezonul rece.
O mare problemă o constituie cei care se debranșează ilegal. Este adevărat că numărul lor a scăzut foarte mult în ultimii ani – anul trecut au fost mai puțin de 10 asemenea cazuri – însă consecințele sunt importante. Printre acestea, posibile inundații:
„Să nu fiu eu obligat, după aceea, să opresc tot blocul pentru că omul și-a făcut debranșarea ilegal, nu a făcut-o cum trebuie, s-a inundat și el și alții de pe urma lui. Mai mult decât atât, pe lângă amenda pe care o să o ia de la Primărie, va trebui să plătească și încărcarea și descărcarea instalației”, a explicat directorul Serviciului Public Local de Termoficare Brașov, Mircea Marin.
Șeful seriviului public a adăugat că le-a lăsat o săptămână la dispoziție, de la primul anunț, celor care s-au debranșat ilegal, pentru a-și face profesionist lucrarea.
În locuințele legate la sistemul centralizat, robineții de la calorifere trebuie să fie deschiși, astfel încât agentul termic să își poată face circuitul de probă, a mai transmis Mircea Marin.