De Paște, românii iau cu asalt stațiunile de la munte
Pentru minivacanța de Paști, care coincide anul acesta cu cea de 1 Mai, românii nu s-au mai înghesuit să își facă rezervări la malul mării.
16 Aprilie 2021, 12:30
Pentru minivacanța de Paști, care coincide anul acesta cu cea de 1 Mai, românii nu s-au mai înghesuit să își facă rezervări la malul mării, mai ales că autoritățile au anunțat că toate localurile se vor închide la ora 20.00, iar petrecerile de altădată sunt interzise în această perioadă. În schimb, preferă să ocupe din timp hotelurile și pensiunile din stațiunile montane sau satele izolate.
Această schimbare de comportament a turiștilor pentru perioada sărbătorilor pascale este o bucurie pentru administratorii hotelurilor din zonele montane, care speră să atingă gradul de ocupare maxim admis în pandemie, de 70%.
Managerul unui hotel de 4 stele în Poiana Brașov, Gabriel Roșca ne-a spus cu ce servicii își așteaptă turiștii:
'' Am pregătit niște pachete turistice pentru 4 zile, 3 nopți de cazare. Prețurile încep de la 2300 lei (cameră dublă, 5 mese incluse, 3 micuri dejun și 2 cine festive) și pot ajunge până la 2800 lei (apartament, o familie cu doi copii). Nu vom avea ring de dans sau muzică live ca în anii trecuți. În schimb, ne dorim ca turiștii să se bucure de preparatele noastre tradiționale, de liniște, dar și de pârtiile din Poiana Brașov - dacă vremea va permite''
La mare căutare sunt și zonele rurale izolate, cu prețuri mai mici și pachete de servicii adaptate. Printre acestea, Fundata - o comună din județul Brașov, unde au fost luate măsuri suplimentare pentru primirea în siguranță a oaspeților.
''Am sporit măsurile de igienă - curățenia și dezinfectarea suprafețelor, am implementat serviciul self- check in - astfel cu ajutorul unei yale speciale turiștii se pot caza singuri evitând contactul cu personalul nostru. Referitor la prețuri - variază între 900- 1200 lei / noapte pentru o cabană de circa 10 locuri, în funcție de condiții , în care turiștii au la dispoziție bucătărie complet utilată unde se pot gospodări'' a explicat Severina Puiu, proprietarul unei cabane din Fundata.
Dacă în minivacanța de 1 Mai și de Paști nu vor avea acces pe ringul de dans, în acest an sunt șanse mari, în schimb, ca turiștii să aibă parte de distracție la schi, după cum ne spune chiar administratorul pârtiilor din Poiana Brașov, Dorin Drăgoi:
,, Pentru că avem zăpadă foarte multă în vârful muntelui Postăvarul sunt șanse să putem practica un schi și în minivacanța de 1 Mai. În momentul de față, împreună cu Primăria Municipiului Brașov am luat decizia ca săptămânal să evaluăm starea pârtiilor și condițiile de schi - dacă vom avea parte de temperaturi care să permite condiții de schi bune, atunci să ținem deschis atâta timp cât acest lucru se va întâmpla.''
Amintim că autoritățile române au prelungit starea de alertă până în data de 12 mai, fiind impuse măsuri de siguranță pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Printre acestea, interzicerea deplasării în afara locuințelor sau a locurilor de cazare după ora 22.00, cu excepția nopții de Înviere, când vom putea participa la slujbă până la ora 5 dimineața.