De Revelion, polițiștii brașoveni au dat aproape 450 de amenzi în valoare totală de 230.000 de lei
În perioada 30 decembrie 2023 " 02 ianuarie 2024, cu ocazia sărbătorilor prilejuite de trecerea în noul an, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a accentuat măsurile de ordine și de siguranță publică.
03 Ianuarie 2024, 19:34
În perioada 30 decembrie 2023 – 02 ianuarie 2024, cu ocazia sărbătorilor prilejuite de trecerea în noul an, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a accentuat măsurile de ordine și de siguranță publică, astfel încât, la acest moment putem prezenta un bilanț al activităților pe care polițiștii le-au desfășurat, pentru ca brașovenii, dar și turiștii să fi petrecut perioada concediului de Revelon fără incidente.
Pentru aceasta, numărul polițiștilor aflați în serviciu a fost suplimentat, unde peste 250 de polițiști, din structurile operative și de suport operativ, au acționat zilnic în patrule și echipe de intervenție.
Prezența echipajelor de poliție a fost concentrată în zonele aglomerate, în apropierea obiectivelor turistice, dar și în alte zone de interes identificate, pentru a se asigura, în caz de nevoie, intervenția rapidă la orice tip de incident.
Tot în această perioadă, au fost intensificate și măsurile de control și monitorizare ale traficului de către polițiștii din cadrul structurilor de Poliție Rutieră, care au dus la reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere.
De asemenea, un accent important a fost acordat măsurilor de asigurare a fluenței circulației rutiere pe DN 1, zona Predeal, pe DN 73, în zona stațiunilor Bran și Moieciu, precum și pe DN 1E, în zona stațiunii Poiana Brașov, dar și centrale ale municipiului Brașov.
În perioada premergătoare sărbătorilor au fost furnizate informații actualizate și recomandări de siguranță prin canalele de comunicare, ce au dus la creșterea nivelului de conștientizare al cetățenilor cu privire la normele de utilizare a articolelor pirotehnice.
Polițiștii brașoveni au fost solicitați să intervină la un număr de 397 de sesizări, 318 dintre acestea fiind semnalate prin apelurile Sistemului de Urgență 112.
Astfel, pentru abaterile constatate de polițiști în această perioadă, au fost aplicate 446 de sanțiuni contavenționale, cu o valoare de peste 230,000 lei.
În ceea ce privește sfera infracțională, la nivelul Inspectoratului de Poliție Juețean Brașov au fost sesizate 67 de fapte de natură penală, 29 dintre acestea fiind infracțiuni constatate în flagrant. Nu mai puțin de 14 infracțiuni au fost constate la regimul circulației rutiere. Aici polițiștii au reținut 80 de permise de conducere pentru încălcări ale normelor rutiere, 41 dintre acestea fiind pentru consumul de alcool ori substanțe interzise, iar 33 de certificate de înmatriculare au fost retrase din cauza unor defecțiuni tehnice constatate la vehiculele aflate în trafic.
Tot în această perioadă, față de 2 persoane cercetate în cauze penale au fost dispuse măsuri preventive care au fost introduse în Centrul de Reținere și arestare Preventivă al I.P.J. Brașov..
Pentru că în aceasta perioadă cei mai mulți oameni au manifestat respect față de valorile sociale și nu s-au înregistrat incidente cu urmări deosebite, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov își exprimă recunoștința față de cetățenii brașoveni și partenerilor implicați în menținerea unui mediu sigur și îi îndeamnă să continue să colaboreze pentru păstrarea acestui climat ordonat.