De vineri, primăriile pot depune documentațiile necesare în cadrul programului Rabla Local
Prin porgamul Rabla Local pot fi casate mașinile vechi, fără obligația cumpărării unora noi.
18 Aprilie 2023, 10:58
Începe programul Rabla Local, prin care pot fi casate mașinile vechi, fără obligația cumpărării unora noi.
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că vineri, 21 aprilie, încep înscrierile pentru programul Rabla Local, prin care românii pot casa maşinile vechi, fără obligaţia de a cumpăra una nouă.
Vor primi, la schimb, de la primăria de care aparţin, suma de 3.000 lei.
Programul urmează să înceapă săptămâna aceasta cu partea administrativă.
Primăriile pot depune cererile și documentațiile necesare în perioada 21-28 aprilie, prin intermediul aplicației informatice.
Mai apoi, Administraţia Fondului pentru Mediu va anunţa termenul de înscriere pentru persoane fizice şi a sumelor alocate.
Prin Programul Rabla Local, pot fi casate mașini mai vechi de 15 ani, cu o normă de poluare cel mult euro 3.
Nu este însă obligatoriu ca autoturismul să fie în stare de funcționare. Trebuie, totuşi, să conţină componentele esenţiale, precum motor, transmisie, tren de rulare, caroserie și şasiu.
Solicitanții vor primi cei 3.000 de lei şi cu condiţia ca, în următorii trei ani, să nu achiziţioneze o maşină cu normă de poluare mai mică de Euro 5.
Bugetul alocat în acest an pentru programul Rabla Local este de 240 de milioane de lei, ceea ce acoperă sumele necesare scoaterii din circulaţie a 100.000 de maşini vechi.
Ministrul Mediului, apelor și Pădurilor, Tanczos Barna a explicat că acest buget va fi completat cu un procent de 20% din totalul de 100% din partea autorităţilor locale. Adică, 2.400 lei se vor plăti din bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar 600 de lei vor fi plătiți din bugetul local. Astfel, beneficiarul va primi un total de 3.000 lei pentru fiecare maşină mai veche de 15 ani şi care va fi predată pentru reciclare.
Municipiul Brașov ar putea obține finanțare prin acest program pentru casarea a 5.000 de mașini vechi, potrivit primarului Allen Coliban.