De Ziua Imnului Național, Muzeul Casa Mureșenilor și-a redeschis porțile pentru public
Chiar de Ziua Imnului Național, Muzeul Casa Mureșenilor, care poartă și titulatura de Muzeul Imnului Național, și-a redeschis porțile pentru public.
29 Iulie 2022, 16:14
Chiar de Ziua Imnului Național, Muzeul Casa Mureșenilor, care poartă și titulatura de Muzeul Imnului Național, și-a redeschis porțile pentru public.
Prima zi a fost una a porților deschise, astfel că orice localnic sau turist a putut trece pragul muzeului fără să plătească.
După lucrările derulate în această vară, muzeul are o cu totul altă față.
“Oferim în premieră câteva elemente deosebite. Aș începe, bineînțeles, cu transcrierea din epocă, din secolul al IX-lea a poeziei «Un răsunet», un document extrem de valoros, clasat în patrimoniul cultural național al României, la categoria Tezaur, o piesă unicat pe care nu o puteți vedea niciunde în România decât la Casa Mureșenilor. Aș continua apoi cu alte bunuri culturale extrem de valoroase, precum: pianul lui Gheorghe Dima, o stemă realizată în anul 1888 de către sculptorul Traian Mureșianu, o lucrare de dimensiuni monumentale, care nu a fost expusă niciodată în Brașov, dar nici în altă parte”, a precizat directorul muzeului, Valer Rus.
Tot în urma lucrărilor, o parte din muzeu îi este dedicată poetului Brașovului, Ștefan Baciu.
“Am reorganizat și spațiul de expoziții temporare al muzeului. Avem 3 săli în care găzduim o primă expoziție în această formulă. Am ales să expunem pentru prima dată sub același acoperiș istoria familiei Mureșianu, dar și a poetului Ștefan Baciu. Muzeul nostru are 2 case memoriale: e vorba de Casa Mureșenilor și Casa Ștefan Baciu, iar în această perioadă, pentru 2 luni se regăsesc toate aceste mari personalități ale istoriei culturale brașovene sub același acoperiș”, a adăugat Valer Rus.
Muzicienii brașoveni își găsesc și ei loc în Muzeul Casa Mureșenilor.
Astfel, există spații dedicate lui Andrei Mureșianu, Gheorghe Dima, Paul Richter sau Tiberiu Brediceanu.
În ce privește expozițiile temporare, în această toamnă va sosi o expoziție de la Muzeul Național Bruckenthal, o frumoasă surpriză pentru cei care vor ajunge în acea perioadă la Casa Mureșenilor.