De Ziua Națională a Culturii, printr-o scrisoare neasumată se cere salvarea Teatrului Sică Alexandrescu
În ultimul an, între directorul Teatrului Sică Alexandrescu, Dan Cogălniceanu, și sindicatul angajaților au existat mai multe neînțelegeri care au ajuns publice.
15 Ianuarie 2024, 16:58
„Un grup de actori mâhniți și dezamăgiți”, după cum se autointitulează semnatarii scrisorii, îl acuză pe directorul Dan Cogălniceanu că a luat mită și a solicitat „servicii intime”, cum tot autorii scrisorii le denumesc, din parte unora dintre fetele care doreau să se angajeze.
„Astăzi, de ZIUA CULTURII NAȚIONALE, solicităm înțelegere pentru păstrarea identității noastre… Avem colegi care au mai reclamat anumite nereguli, dar noi, ca actori, nu putem să ieșim, să spunem public ce ne doare, pentru că după aceea urmează negreșit represaliile. Nu mai ești distribuit, nu mai joci, ești marginalizat și îndepărtat. Suntem însă gata să dăm mărturie despre toate acestea, atunci când Dan Cogălniceanu nu va mai fi manager interimar”, se mai menționează în scrisoare.
Managerul Dan Cogălniceanu spune că, în mod normal, nu ar răspunde unor acuzații care nu sunt nici măcar asumate. Cu toate acestea, directorul Teatrului Sică Alexandrescu a oferit un punct de vedere. Dan Cogălniceanu:
„Nu pot să comentez niște afirmații simple, acuzații care sunt total nefondate, de la o persoană pe care nu o cunosc. Pot să spun că în ultimii 3 ani, activitatea teatrului a avut o creștere constantă, însemnând, în cifre, o creștere a numărului de spectatori și a veniturilor proprii undeva de 10 ori. Este o recunoaștere a publicului brașovean, a comunității și nu numai, a calității producțiilor noastre și a spectacolelor pe care le punem în scenă”.
În ultimul an, între directorul teatrului și sindicat au existat mai multe neînțelegeri care au ajuns publice. Până la scrisoarea de Ziua Națională a Culturii, cel mai recent scandal legat de Teatrul Sică Alexandrescu avusese loc la începutul acestui an, când actriței Viorica Geantă Chelbea nu i s-a mai prelungit contractul.
Redăm, mai jos, integral, scrisoarea anonimă trimisă către mass-media:
Dincolo de festivismul unor evenimente care-și propun să marcheze ZIUA NAȚIONALĂ A CULTURII, există adevărata ”dimensiune” a instituțiilor de cultură în România, concretizată uneori în situații aberante, absolut jenante, precum aceea pe care o trăim zi de zi la Teatrul ”Sică Alexandrescu” Brașov… Suntem un grup de actori mâhniți și dezamăgiți, care nu mai putem îndura tăcerea la care ne obligă sistemul… Ideea de cultură, arta pe care o slujim, ne dau putere să rostim adevărul... Ne revoltă ceea ce se întâmplă în Teatru și denunțăm condiția mizerabilă, la care suntem supuși de managerul interimar Dan Cogălniceanu.
Printr-o tehnică ilegală și neprofesională, am fost reduși la tăcerea absolută, de către mafia de regizori si manageri care încearcă să pună stapânire pe teatrul romanesc și care a fost implementată cu ”mare succes” la Brașov de către actorul Dan Cogălniceanu, aflat acum pe postul de manager interimar.
Pentru că la Brașov nu se organizează concursuri, ca actor nu ai cum să intri în Teatru… Posibilitatea noastră de a ne practica profesia depinde doar de manager și atunci…, da, este adevărat că unii dintre noi am dat bani managerului ca sa fim angajati, iar unora dintre fete li s-au cerut servicii intime… Dacă am trecut de acest prim pas și… incredibil, am reușit să ne angajăm într-un Teatru, noi actorii suntem ținuți cu contract pe perioadă determinată ani de zile…. Dacă la un moment dat îndraznești să spui ceva sau să ai o opinie de natură artistică sau organizatorică, managerul îți găsește un motiv pentru care nu-ți mai prelungește contractul ! Singura șansă a actorului pentru a exista în Teatrul ”Sică Alexandrescu” este TĂCEREA!!!
Trebuie să te prefaci că nu vezi nimic din ceea ce se petrece în jur… Să nu vezi de pildă, că la Teatrul ”Sică Alexandrescu” nu se alcătuiește un repertoriu și un program anual ca la orice Teatru normal! Piesele care se pun în scenă sunt rezultatul unor întâmplări… Ele sunt propuse de regizori și după cum ne-au mărturisit aceștia, managerul interimar Dan Cogălniceanu nici măcar nu le citește. Nu avem un Consiliu Artistic care să evalueze proiectele și toate celelalte probleme de această natură, pentru că de fapt, acestea nici nu contează…
Regizorii care sunt adusi sa monteze și de altfel toate contractele instituției, reprezintă doar ”business-ul” managerului interimar acum, Dan Cogălniceanu, poreclit para-ndărătul, care controlează in totalitate, pe bani publici, destinele instituției!
Programul se face de către un regizor tehnic alcoolic, după preferințele unor colegi angajați și la alte Teatre, care cu o butelcuță de vin și cu binecuvântarea managerului interimar, iau de la Teatrul din Brașov un salariu bun, pe degeaba. În felul acesta, pentru ACEEAȘI BANI, unii actori au un spectacol pe lună, iar alții joacă până la epuizare…
Să exiști ca actor în Teatrul ”Sică Alexandrescu” Brașov, presupune să ai putertea SĂ ÎNCHIZI OCHII, când îl vezi pe managerul tău, singurul care îți conduce destinele artistice și care bate spre 50 de ani, libidinos și cu burtă, în rolul lui Vulpașin din ”Nastasia”… , pentru că el, care nu are bun simț și nici rațiune, vrea să joace rolurile principale în toate spectacolele…
Fără să dea explicații nimănui, managerul interimar Dan Cogălniceanu a pus pe butuci și celebrul Festival de Dramaturgie Contemporană, care aproape 50 de ani, reunea la Brașov, în luna noiembrie, elita teatrului românesc!!!
Nu mai există niciun criteriu sau standard în privinta calitatii artistice a spectacolului, iar actorul nu are dreptul la opinie, în această muncă de creație în echipă, în care comunicarea este foarte importantă! La Brasov nu exista critica sau presa de specialitate, iar din pricina incapacității managerului de a promova Teatrul ”Sică Alexandrescu” și de a întreține relații cordiale cu instituții similare, Teatrul nostru nu mai este invitat la festivaluri, cronicarii nu sunt invitați la premierele noastre și astfel Teatrul ”Sică Alexandrescu” este izolat de lumea teatrului românesc, funcționând la nivelul unei case de cultură… Pentru că, de fapt Dan Cogălniceanu – omul USR-ului, a transformat Teatrul ”Sică Alexandrescu” din Brașov, în Coreea de Nord a teatrului românesc.
Uneori, nouă ne este jena de spectacolele in care jucam, iar asta este pentru un actor, durerea cea mai mare… ! Dar acest lucru nu intereseaza și nu deranjează pe nimeni. Pentru administrația USR de la Primăria Brașov conteaza doar numarul de premiere si încasarile… Oricum lipsa de implicare a doamnei viceprimar Flavia Boghiu, care are răspunderea bunei organizări a instituțiilor din subordine, este de neînțeles!!!
Dar noi ca actori, în felul acesta nu putem vibra la unison cu această profesie vocațională, pentru care unii dintre noi am făcut sacrificii uriașe, mâncând în facultate pâine cu muștar până la intoxicație și multe altele apoi…
Nu acesta este Teatrul, nu aceasta este arta pentru care am dorit să trăim!
De aceea vrem ca dumneavoastră spectatorii să cunoașteți ADEVĂRUL din sufletele noastre, atunci când ne aplaudați la finalul fiecărui spectacol, iar noi vă privim prin halourile create de lumina reflectoarelor…
De aceea, astăzi de ZIUA CULTURII NAȚIONALE solicităm înțelegere pentru păstrarea identității noastre… Avem colegi care au mai reclamat anumite nereguli, dar noi ca actori nu putem sa iesim, sa spunem public ce ne doare, pentru ca dupa aceea urmează negreșit represaliile… Nu mai esti distribuit, nu mai joci, esti marginalizat si îndepartat. Suntem însă gata să dăm mărturie despre toate acestea, atunci când Dan Cogălniceanu nu v-a mai fi manager interimar… Până atunci, abandonați de administrația locală, suntem la cheremul acestui fanatic, căruia dacă nu-i cânți în strună, se leapădă de tine ca de o măsea stricată… așa cum, la finalul anului trecut, managerul interimar Dan Cogălniceanu a îndepărtat-o din Teatru chiar și pe actrița Viorica Geantă Chelbea, datorită căreia a ajuns el manager…
Pentru cine nu știe, Viorica Geantă Chelbea are un palmares absolut impresionant, cu numeroase premii, cronici elogioase, o filmografie bogată și care, nu în ultimul rând, este cetățean de onoare al Brașovului.
Dacă pe Viorica Geantă Chelbea a dat-o afară, oricare dintre noi contăm cu mult mai puțin…
Când actrița l-a întrebat pe Dan Cogălniceanu, de ce nu-i mai prelungește contractul, singurul argument al acestuia a fost : ”asa vreau eu”!
În aceste zile repetăm ca niște nebuni pentru a o înlocui pe Viorica Geantă Chelbea în toate spectacolele în care juca. Dar, sa înlocuiești o actriță cunoscută și iubită de public, cu o actriță de care nu a auzit nimeni, adusă de la București, pe banii comunității, doar din ambiția unui manager nebun, lăsat singur la butoane, așa cum spunea un coleg, e un demers împotriva teatrului, împotriva intereselor instituției și a culturii pe care o celebrăm în aceste zile!
Dar cultura, teatrul și arta în general sunt incompatibile cu Dan Cogălniceanu, managerul mediocrității, a conflictelor, managerul ciubucurilor și în final managerul subculturii…
De aceea, astăzi când celebrăm cultura națională, cerem Primăriei Municipiului Brașov si Consiliului Local, sa ne elibereze de ”binecuvântarea” manageriatului lui Dan Cogălniceanu!!! Vrem să ne întoarcem în lumea teatrului românesc, în lumea competițiilor și festivalurilor din Romania, acolo unde ne este locul!
Rugăm mass media, UNITER, spectatorii si opinia publică, să ne sustină în acest demers !
ELIBERAȚI ACTORII CAPTIVI ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI DAN COGĂLNICEANU !
SALVAȚI TEATRUL ”SICĂ ALEXANDRESCU”!