Decizii de returnare pentru 7 cetățeni străini care lucrau fără forme legale, la Brașov
Cei 7 sunt obligați să părăsească țara noastră în termen de cel mult 15, respectiv 30 de zile.
11 Februarie 2022, 12:09
Polițiștii brașoveni de imigrări, în colaborare cu jandarmii și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au depistat, în această lună, șapte străini care munceau pe teritoriul județului, fără să dețină documente legale.
Este vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 25 și 49 de ani, trei din Egipt, și câte două din Sri Lanka și Venezuela, care desfăşurau activităţi lucrative, fără forme legale, la societăți comerciale din domeniul construcţiilor.
Străinii intraseră legal pe teritoriul României, iar doi dintre aceștia aveau chiar vize de lungă ședere, însă nu aveau aviz de muncă. Ceilalți cinci schimbaseră angajatorul, fără ca în prealabil să solicite un nou aviz de muncă.
Ca urmare a celor constatate, polițistii de imigrări au revocat dreptul de ședere și au emis pe numele cetățenilor străini decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească țara noastră în termen de cel mult 15, respectiv 30 de zile.
Totodată, reprezentanţii societăţilor comerciale au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 70.000 lei.