Dezbateri pe tema noilor reglementări cu privire la bacșiș, la Prefectură
Ce se întâmplă cu banii lăsați pe masă de clienți, la plecare? Cine va fi sancționat dacă angajatul unui restaurant va fi găsit cu bani nefiscalizați în buzunar? Sunt doar câteva probleme care îi neliniștesc pe reprezentanții industriei ospitalității, după intrarea în vigoare a Legii care prevede impozitarea bacșișului.
12 Ianuarie 2023, 16:40
Ce se întâmplă cu banii lăsați pe masă de clienți, la plecare? Cine va fi sancționat dacă angajatul unui restaurant va fi găsit, cu ocazia unui control, cu bani nefiscalizați în buzunar?
Sunt doar câteva probleme care îi neliniștesc pe reprezentanții industriei ospitalității, după intrarea în vigoare a Legii care prevede impozitarea bacșișului, de la 1 ianuarie 2023.
Pentru clarificări cu privire la aplicarea legii care îi vizează, Breasla cârciumarilor și hotelierii brașoveni au solicitat o întrevedere cu reprezentații ANAF.
Prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii, care a facilitat astăzi un astfel de dialog, a precizat că, în urma discuțiilor, vor fi centralizate propunerile de modificare a legii bacșișului venite din partea reprezentanţilor asociaţiilor din HoReCa braşoveană:
“Tema de astăzi a venit din partea HoReCa. A fost o propunere de a se întâlni cu reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală Brașov, în vederea clarificării unor aspecte legate de noile reglementări fiscale, în principal legate de acordarea bacșișului și de cota de TVA. Există anumite nemulțumiri și multe aspecte care trebuiesc reglementate. Important este că există o lege care trebuie respectată. De la acest principiu pornim. Urmează ca propunerile care au fost astăzi formulate și discuțiile pe care le-am avut să se materializeaze, probabil, în anumite propuneri de modificare a legislației, astfel încât ea să vină în concordanță cu cazurile concrete și cu viața reală, cu ceea ce se întâmplă în acest domeniu”.
Majoritatea celor care administrează restaurante, cafenele și baruri au invocat neclarităţi privind cuantumul bacşişului, dacă ar trebui sau nu să le impună clienţilor acordarea acestuia.
“Legea bacșișului cumva obligă angajații în domeniul ospitalității să ceară acel procent, într-o formă sau alta, modalitate cu care nu erau obișnuiți până în momentul de față. Oaspetele lăsa sau nu o parte din bani pentru serviciu. În schimb, nu trebuiau să ceară lucrul ăsta. Să înțeleg că legea poate fi optimizată și noi, prin asociațiile noastre profesionale și patronale, vom înainta aceste propuneri, odată ce vor fi concretizate”, a spus managerul unei cafenele din Brașov, Mugur Tureschi.
Procedura de contabilizare a bacșisului a fost o altă problemă ridicată de reprezentații Horeca.
“Punctul meu de vedere, al consultantului fiscal, este că este o lege bună, care are menirea să ajute salariații din HoReCa, pentru a înregistra aceste venituri de care ei au nevoie. Până acum, bacșișul era o sursă de venit neoficială, de care salariații nu beneficiau și în sensul legii, în sensul de a putea lua credite și așa mai departe, pentru a le folosi ca și venit. Bineînțeles, aplicarea lasă de dorit și textele legale sunt făcute ca să fie perfectibile”, a declarat Sorin Bâscă, expert contabil.
Reamintim că de la 1 ianuarie 2023, a intrat în vigoare legea care prevede impozitarea bacșișului cu 10% în baruri și restaurante.
Bacșișul este trecut pe nota de plată și pe bonul fiscal, iar consumatorii pot plăti chiar și cu cardul.