Din martie, profesorii de la Universitatea Transilvania încep cursurile de pregătire cu liceenii care se pregătesc de Bac
Participarea liceenilor este gratuită.
22 Februarie 2022, 14:26
Din luna martie, liceenii claselor a XI-a și a XII-a pot participa la cursurile de pregătire pentru bacalaureat, organizate la Universitatea Transilvania din Brașov.
Activitățile, care sunt susținute de cadrele didactice ale Universității, sunt organizate la 3 materii: limba și literatura română, matematică și informatică.
Pentru matematică, pregătirea începe din 2 martie. Pentru informatică, din 3 martie, iar pentru română, din 25 martie.
La matematică și informatică, activittea este susținută în format online. La română, pregătirea se face în Corpul T, de pe Bulevardul Eroilor.
Participarea liceenilor este gratuită.
Cursanții își pot alege modulele la care participă, în funcție de propriile opțiuni.