Ascultă Radio România Brașov FM Live

Din toamnă, elevii de la Informatică revin acasă

Lucrările de eficientizare energetică a Colegiului Național de Informatică "Grigore Moisil" se vor încheia în această vară, potrivit reprezentanților municipalității.

25 Iunie 2019, 13:02

Lucrările de eficientizare energetică a Colegiului Național de Informatică „Grigore Moisil” se vor încheia în această vară, potrivit reprezentanților municipalității, astfel că, din toamnă, elevii vor începe cursurile în locația de pe Calea București.

Lucrările la Corpul A s-au încheiat, iar în prezent se mai lucrează doar la Corpul B.

De altfel, ieri, în ședința de plen, aleșii locali au aprobat și peste 750.000 lei pentru dotarea liceului.

Contractul pentru eficientizarea energetică a Colegiului este de peste 5 milioane lei, cu tot cu TVA, iar municipalitatea brașoveană a obținut o finanţare nerambursabilă prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român.

Lucrările au început din vara lui 2018 și au întârziat față de graficul asumat initial de constructor, care ar fi trebuit să încheie la începutul acestui an.

Proiectul prevede, printre altele, izolarea termică a pereţilor exteriori cu vată bazaltică, peste care se aplică plăţi ceramice, termo-hidroizolarea planşeului, înlocuirea ferestrelor şi uşilor, repararea zidurilor interioare, montarea unui sistem de ventilaţie, refacerea reţelei de curent, a sistemului de iluminat, precum şi reamenajarea grupurilor sanitare.

Și Școala Gimnazială nr. 4 a fost reabilitată, tot prin același program.

Bibliotecile din judeţul Braşov vor fi modernizate şi transformate în spaţii de educaţie digitală
Ştiri din Brașov 28 Noiembrie 2024, 19:49

Bibliotecile din judeţul Braşov vor fi modernizate şi transformate în spaţii de educaţie digitală

Prima achiziţie din cadrul proiectului, cu o valoare estimată de 957.416,40 lei fără TVA, a fost lansată de Consiliul...

Bibliotecile din judeţul Braşov vor fi modernizate şi transformate în spaţii de educaţie digitală
Accident cu 7 victime, între Tărlungeni și Budila! Traficul este blocat
Ştiri din Brașov 28 Noiembrie 2024, 19:37

Accident cu 7 victime, între Tărlungeni și Budila! Traficul este blocat

La acest moment traficul rutier este blocat pe DJ103B, între localitățile Tărlungeni și Budila, ca urmare a producerii...

Accident cu 7 victime, între Tărlungeni și Budila! Traficul este blocat
Parada de 1 Decembrie modifică programul autobuzelor RATBV!
Ştiri din Brașov 28 Noiembrie 2024, 18:35

Parada de 1 Decembrie modifică programul autobuzelor RATBV!

Cum pe Bulevardul Eroilor va avea loc ceremonialul militar, între orele 11.30 - 13.15, circulaţia mijloacelor de...

Parada de 1 Decembrie modifică programul autobuzelor RATBV!
Sistem electronic de informare despre condițiile de trafic din Brașov
Ştiri din Brașov 28 Noiembrie 2024, 12:25

Sistem electronic de informare despre condițiile de trafic din Brașov

Brașovenii și turiștii vor ști în timp real ce locuri de parcare sunt libere, dar și care sunt condițiile de trafic, ne...

Sistem electronic de informare despre condițiile de trafic din Brașov
ANM: Revin ninsorile la Brașov. A fost emis cod galben în 11 județe
Ştiri din Brașov 28 Noiembrie 2024, 12:07

ANM: Revin ninsorile la Brașov. A fost emis cod galben în 11 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de ninsori, valabilă până sâmbătă dimineaţa...

ANM: Revin ninsorile la Brașov. A fost emis cod galben în 11 județe
Este oficial! Brașoveanca Roxana Mînzatu este noul vicepreședintele executiv al Comisiei Europene
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 16:46

Este oficial! Brașoveanca Roxana Mînzatu este noul vicepreședintele executiv al Comisiei Europene

Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost aprobată, astăzi, de Parlamentul European, reunit în...

Este oficial! Brașoveanca Roxana Mînzatu este noul vicepreședintele executiv al Comisiei Europene
Mai multe autobuze vor circula în oraș, vineri, la aprinderea iluminatului festiv
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 16:25

Mai multe autobuze vor circula în oraș, vineri, la aprinderea iluminatului festiv

Vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 18.00, se deschid oficial sărbătorile de Crăciun în Brașov.

Mai multe autobuze vor circula în oraș, vineri, la aprinderea iluminatului festiv
Ambasadorul Austriei la București: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 16:18

Ambasadorul Austriei la București: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“

„Brașovul este o bijuterie de oraș!“, a declarat ambasadorul Austriei la București, la 12 ani după prima vizită la Brașov.

Ambasadorul Austriei la București: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“

Ştiri din Muzică

Interviu cu Mihail, la Radio România Brașov: "O călătorie prin succes, pustiu și regăsire"

Snow Patrol va concerta, în 2025, pentru prima oară în România

The Motans ajunge la Brașov, în turneul Grand Christmas

Ștefan Bănică a lansat noul cântec de sărbători, „Craciun Fericit”