Discuții în administrația locală cu privire la achiziția CET
Prima plată făcută este în cuantum de aproximativ 19,5 milioane lei. Aceasta reprezintă și garanția de participare.
21 Ianuarie 2022, 10:46
Se ia în calcul și anul 2021. Mai mult, achiziția nu este de 16 milioane de euro, ci de 13,5, fără TVA, deci o economie. Este, pe scurt, poziția primarului municipiului Brașov, Allen Coliban, prezentată doar pe pagina de socializare. Asta după ce consilierul local Pamela Diaconu a semnalat faptul că, în ședința de plen din 23 decembrie, pentru achiziția imobilelor CET, primarul a fost mandatat să prezinte o ofertă de plată de aproximativ 16 milioane de lei, într-un termen eșalonat în 3 ani, maxim 4.
Însă, a precizat Pamela Diaconu, edilul ar fi prezentat o ofertă ce prevede un termen mai scurt de plată, dintre care 60% să fie plătiți până în iunie 2022, iar restul până în iunie 2023 (informațiiaici).
“Când vorbim despre buget, cred că orice participant în actul administrativ, inclusiv reprezentanții în Consiliul Local, ar trebui să știe că bugetele se fac anual și în cazul de față vorbim despre bugetul pe 2021, când s-a făcut prima plata, bugetul pe 2022, bugetul pe 2023. Deci sunt 3 ani de zile dacă achiziția se face inclusiv în bugetul pe 2023. Legat de afirmația făcută, cu privire la cele circa 16 milioane de euro, amintesc că suma aprobata în Consiliul Local a fost de aproximativ 16 milioane 800 de mii, prin urmare, sunt 3 ani - anul 2021 bugetar din care s-a făcut deja o plată. Legat de CET, prețul este de 13 milioane și jumătate, fără TVA. Acest preț este împărțit în 3 tranșe și este varianta cea mai ieftină în care putem să achiziționăm acest imobil”, a spus Allen Coliban.
Prima plată făcută este în cuantum de aproximativ 19,5 milioane lei. Aceasta reprezintă și garanția de participare. Dacă va veni un supraofertant, garanția va fi recuperate. Dacă nu, ea va rămâne drept prima tranșă.