Doar astăzi și mâine se mai poate circula pe strada Dobrogeanu Gherea
Traficul va fi blocat de joia aceasta, timp de două săptămâni, pentru că vor fi făcute lucrări de reabilitare a rețelei publice de canalizare.
06 Iunie 2023, 16:23
Traficul va fi blocat pe strada Dobrogeanu Gherea de joia aceasta, timp de două săptămâni, pentru că vor fi făcute lucrări de reabilitare a rețelei publice de canalizare.
Potrivit unui anunț făcut de reprezentanții Companiei Apa Brașov, rețeaua de canalizare va fi reabilitată pe o lungime de aproximativ 100 de metri.
„Pentru executarea lucrărilor, Compania Apa a obținut în regim de urgență toate avizele și autorizațiile necesare. Îi sfătuim pe conducătorii auto ca în perioada următoare să găsească rute alternative pentru evitarea acestei zone. Aceste lucrări sunt extrem de dificile. Ne cerem scuze locuitorilor din cartier pentru disconfortul creat și le mulțumim pentru înțelegere.“, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Alina Bălătescu.
Strada va fi blocată între intersecțiile cu strada Molidului și cu strada Pictor Pop. Circulația va fi dirijată prin panouri de presemnalizare și direcționare, montate la cele două intersecții, iar accesul va fi permis doar celor care locuiesc în zonă.