Doi tineri din Brașov sunt beneficiarii ediției din acest an a programului "Permis pentru viitor"
Programul oferă, pentru 35 de tineri din 21 de județe ale țării, care provin din medii defavorizate, resursele financiare obținerii unui permis de conducere din orice categorie.
06 Martie 2024, 10:19
Programul oferă, pentru 35 de tineri din 21 de județe ale țării, care provin din medii defavorizate, resursele financiare necesare obținerii unui permis de conducere din orice categorie.
Cei interesați au avut la dispoziție două luni pentru a se înscrie în proiect, iar în total au fost depuse 381 de proiecte, un număr record al celor nouă ediții de până acum.
Andras Imre, directorul executiv al Fundației pentru Comunitate Cluj, ne oferă detalii:
„Tinerii care se înscriu în acest program obțin finanțare pentru a urma cursurile școlii de șoferi pentru orice categorie de permis de conducere. Ei pot acoperi din această susținere financiară și cheltuielile adiacente, respectiv examenele medicale, psihologice, taxele de permis și altele. Imediat după anunțarea rezultatelor, încheiem un contract cu tinerii care au obținut finanțare și în termen de o lună ei trebuie să se înscrie la o școală de șoferi”.
În cadrul celor opt ediții anterioare, 337 de tineri au beneficiat de sprijin financiar pentru a urma cursurile școlii de șoferi.