Drogurile, principalul dușman al adolescenților. Cel mai tânăr consumator brașovean, un copil de 11 ani
Cannabisul este în topul preferințelor adolescenților. Statisticile Agenției Naționale Antidrog ne arată că aproape 9% dintre tinerii de 16 ani au consumat cannabis ce puțin o dată în viață, iar 1 din 10 elevi a încercat, măcar o dată, o substanță interzisă, potrivit DIICOT.
10 Aprilie 2023, 09:59
Consumul de droguri sau de alte substanțe psihoactive este cel mai mare pericol la care sunt expuși tinerii. Mai grav este că tot mai mulți elevi încep să consume droguri de la o vârstă fragedă.
Cannabisul este în topul preferințelor adolescenților.
Statisticile Agenției Naționale Antidrog ne arată că aproape 9% dintre tinerii de 16 ani au consumat cannabis ce puțin o dată în viață, iar 1 din 10 elevi a încercat, măcar o dată, o substanță interzisă, potrivit DIICOT.
Marcel a fost dependent de droguri aproape 3 ani. De unde a pornit totul? Ne-a spus chiar el:
"Pe măsură ce înaintezi într-o adicție, într-un consum, într-o dependență, corpul se obișnuiește cu acea substanță, respectiv cu acea stare. La un moment dat ajungi să fie ceva foarte uzual. Și să simți nevoia de mai mult, de a descoperi mai mult, de a descoperi efecte noi, stări noi. Mi-am schimbat substanțele pe care le consumam. De la simpla țigară, până la cele care se prizează pe nas, pe cale orală, pastile. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-am oprit la injectabile. Nu am ajuns până acolo. Deși este un pas foarte mic".
Când a început să consume droguri și care este vârsta la care apar primele tentații în rândul copiilor ne-a spus același Marcel.
"Vârsta fragedă, ca de obicei. La fiecare tânăr începe de la 15-16 ani, la mine a fost la 17 ani. Însă majoritatea prietenilor au început și mai devreme. Pe la 13-14 ani. Și asta doar din neatenția părinților. Să nu-i spunem neatenție, să-i spunem prea multă libertate".
Cel mai tânăr consumator care a avut nevoie de consiliere și tratament la Centrul Regional Antidrog Brașov este un copil de doar 11 ani, dintr-o comună de lângă Brașov. Anda Samson, coordonatorul acestui centru, ne spune de ce încep copiii să consume droguri.
"Mulți tineri care vin să ne solicite ajutorul, de multe ori însoțiți de părinți, ne relatează că dacă nu ar fi fost la încurajarea prietenului, a prietenei, a grupului de prieteni, poate nu s-ar fi întâmplat niciodată. Trebuie să avem în vedere teribilismul vârstei. Tendința lor de a ieși din tipar. De a fi altfel decât ceilalți. Când vorbim de un grup, vorbim de o ierarhie. Și atunci trebuie să fac și eu ce face celălalt".
Părinții și elevii consideră că fenomenul consumului de droguri în școli este îngrijorător și chiar scăpat de sub control în unele unități de învățământ.
"Majoritatea persoanelor consumă. Au ajuns așa din cauza problemelor sau din cauza curiozității. Sau ia și tu…eu am simțit, a fost mișto, m-am simțit bine", ne-a mărturisit o elevă brașoveană.
"Și problemele în familie, cumva, îi determină să consume. Dacă tu ai o situație foarte nasoală în familie, o să cauți o metodă de a scăpa de suferință", a adăugat colega ei.
"Depinde și ce vezi în familie. Un copil când e mic absoarbe absolut tot ce se aude sau se face în familie. Iar când nu e cu părinții face tot ce aude și fac părinții lui", este de părere o altă elevă.
"Probabil e o situație îngrijorătoare și din partea conducerii școlii ar trebui să se facă ceva", ne-a mai spus o elevă din Brașov.
Și părinții și-au exprimat părerile:
"Mă îngrijorează enorm de mult fiecare copil care cade în această capcană, că e o capcană".
"E și problema adolescenței. Nu prea sunt informați. Și anturajul. La chefuri, la distracție".
"Să se ia măsuri din partea organelor competente. Noi ce putem să facem mai mult decât să le explicăm la copii să nu se bage în colective din astea de copii".
"Educația de acasă, dar anturajul îi fură foarte mult".
Statisticile Agenției Naționale Antidrog ne arată că 56% dintre toți consumatorii de droguri care au avut nevoie de tratament în 2022 au fost consumatorii de cannabis, iar fenomenul este în creștere, reprezentând 70% din cazurile noi de cereri de tratament.
În ultimii 3 ani, consumul de droguri în școli a crescut cu peste 20%, iar vârsta medie pentru un consumator scade și ea de la an la an și a ajuns, anul trecut, la 14 ani și jumătate.