Drumeție în Șcheii Brașovului, în weekend
Veți avea ocazia să descoperiți legendele și istoricul troițelor, dar și farmecul aparte al comunității din Șcheii Brașovului.
07 Iulie 2022, 10:26
Sâmbătă seara, de la ora 18.00, sunteți invitați la o excursie de câteva ore în Șcheii Brașovului.
Locul de întâlnire va fi Piața Unirii. De aici, Eugen Moga, născut și crescut în Șcheii Brașovului, autor a numeroase cărți despre originea locului, vă invită la o călătorie printr-un cartier plin de istorie și tradiție.
Veți avea ocazia să descoperiți legendele și istoricul troițelor, dar și farmecul aparte al comunității.
Plimbarea va avea o durată de aproximativ 2-3 ore și se adresează oricărei persoane dornice de o drumeție.
Călătoria se poate face atât individual, cât și în grup, fiind destinată și iubitorilor de animale.
Punctul final al evenimentului este tot în Piața Unirii.
În caz de vreme nefavorabilă, drumeția se amână.
Sursa foto: Facebook / Pe drumul troițelor din Schei