Dublare a numărului cazurilor de infracțiuni în școli, în al doilea semestru al anului școlar anterior
Cele mai multe au fost violențele fizice ușoare, fără arme.
18 Ianuarie 2022, 18:56
Al doilea semestru al anului școlar anterior a venit nu doar cu reluarea cursurilor cu prezență fizică, ci și cu o dublare a numărului de infracțiuni în școli. Cel puțin așa arată o situație centralizată la nivelul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov, pentru anul școlar 2020-2021.
Astfel, în categoria „atac la persoană” au fost, în semestrul I, 62 de astfel de acte reclamate în tot județul, în vreme ce în semestrul al doilea au fost 107. Dintre acestea, cele mai multe au fost violențele fizice ușoare, fără arme – 27 în primul semestru, 56 în al doilea.
În ceea ce privește atentatul la securitatea unității școlare, în primul semestru a fost un caz, în al doilea – 8, dintre care 3 alarme false, 2 tentative de incendiere, 2 cazuri de introducere armă albă. Cât privește obiceiul de a fura sau a distruge bunuri ale școlii, cele mai multe au fost din categoria II-a – 33 în al doilea semestru, față de 16 cazuri în primul.
„Poate și din cauza modului de stat în online și fizic sunt aceste diferențe, dar faptul că ele apar în semestrul 2 mult mai mult, înseamnă că, totuși, există o creștere la nivelul acestor întâmplări, care nu sunt fericite, și nu numai atât, cred că ar trebui luate câteva măsuri și făcute câteva lucruri pentru a le preveni. Este mai ușor să previi, decât să le rezolvi, în momentul când se întâmplă”,a spus prof. Ion Negrilă, inspector școlar general adjunct al IȘJ Brașov.
Cel puțin o dată în viața de școlar, elevii au fost martori la astfel de incidente.
„Se mai întâmpla mai ales la sport, se mai furau bani, se mai băteau uneori în pauze, unii reacționau, alții nu, pentru că erau prea speriați ca să nu se implice și ei. De obicei veneau părinții la școală, ori doamna dirigintă îi ajuta să vorbească între ei, să se împace”, ne-a spus o elevă.
„Sincer, s-a întâmplat în clasele mici, erau părinții atunci chemați la școală. Noi doar ne duceam la doamna directoare să anunțăm, dar, în rest, preferam să nu ne implicăm”,a declarat altă elevă.
Incidentele au fost provocate, în mare parte, de băieți, dar și fetele au avut contribuția lor în statistici. De exemplu, 13 cazuri reclamate în segmentul „atac la persoană” au avut ca autori fete, în primul semestru, în vreme ce în al doilea au fost 20 astfel de incidente cu fete implicate.
De asemenea, mai multe incidente sunt reclamate în școlile din mediul rural, însă și în mediul urban, reclamațiile ajung la câteva zeci de cazuri pe semestru.