După Paște, începe demolarea contrucțiilor amplasate ilegal pe domeniul public
Din 24 aprilie începe desființarea contrucțiilor amplasate ilegal pe domeniul public din municipiul Brașov.
10 Aprilie 2023, 15:28
Din 24 aprilie începe desființarea contrucțiilor amplasate ilegal pe domeniul public din municipiul Brașov.
În prima etapă, pentru care s-au emis deja ordinele de demolare, vor fi desființate astfel de construcții provizorii în 38 de zone.
Până atunci, cei care le-au amplasat ilegal și vor să-și recupereze materialele și le pot demola singuri. Dacă nu, va veni firma Primăriei.
Care sunt construcțiile vizate, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea:
“Garaje, magazii, anexe, garduri din metal sau din lemn, bătătoare, uscătoare pentru rufe, toate acestea vor fi îndepărtate de pe domeniul public începând cu data de 24 aprilie. Deja au fost emise dispozițiile de demolare pentru 38 de zone. Până atunci, proprietarii și le pot lua de pe domeniul public. După acea dată, operatorul cu care municipalitatea are contract va trece la eliberarea domeniului public de aceste construcții ilegale”.
Până la Paște, lucrătorii vor încerca să încheie toate activitățile care fac parte din programul “Luna curățeniei”, dat fiind că au fost suspendate, săptămâna trecută, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Primele construcții amplasate ilegale pe domeniul public, care vor fi desființate începând cu sfârșitul acestei luni, sunt cele situate pe următoarele străzi:
1. Aleea Mimozei 5 - Gard plasă sârmă
2. Aleea Magnoliei 6 - Bătătoare covoare
3. Grigore Ureche 15 - Bătătoare covoare, împrejmuire plasă sârma, uscătoare rufe
4. Bobului 8 - Gard plasă sârmă și uscătoare rufe
5. Codrul Cosminului 78 - Uscătoare rufe, garduri plasă sârmă,
stâlpi metalici pt. vița de vie
6. Zizinului 106 - Gard plasă sârmă, stâlpi lemn
7. Fundătura Hărmanului 154-160 - Garduri plasă sârmă,
stâlpi metalici pentru vița de vie
8. Zizinului 95 - Bătător covoare
9. G-ral Mociulschi 10-12 - Împrejmuiri plasă, tablă
10. M. Viteazu 44 - Bătător covoare
11. Pictor Ștefan Luchian - Împrejmuire
12. Crișana 5-7 - Împrejmuire
13. M. Viteazu 57-65 spre Mirăslău - Stâlpi metalici în beton
14. 13 Decembrie 123 - Anexă lemn, gard plasa, stâlpi metalici
15. Codrul Cosminului 32 - Uscător rufe, gard plasă, stâlpi metalici
16. Brândușelor 106 - Gard plasă sârma
17. Codrul Cosminului 40 - Rampă de beton pt. acces auto pe trotuar
18. Dealul Cetății 113 - Garaj tabla
19. Aluniș - Bătător de covoare
20. Carpaților 2 - Împrejmuire – gard metalic, gard lemn, structură metalică pentru vița de vie
21. Jupiter 2 - Bătătoare covoare
22. Laminoarelor f.n. - Construcții în stare de degradare
23. Saturn - Gard din fier
24. Prunului 56 - Construcții – anexe, gard plasă sudată, gard lemn, structură metalică
25. L.C. Babeș 5 - Plasă, stâlpi etc.
26. L.C. Babeș - Construcții provizorii, împrejmuiri
27. Carpaților 2 - Poartă lemn
28. Dealul Melcilor - Anexe lemn, împrejmuire sârmă, panouri plasă
29. Levănțicăi vav2 - Construcții provizorii, împrejmuire, magazie metal și container
30. b-dul 15 Noiembrie 43 - 4 garaje/copertine și o anexă
31. Nucului 59 - Construcții provizorii, împrejmuire, magazie metal și container
32. Str. Uranus 9 - Totem publicitar
33. L.C. Babeș nr.10 - Gard din plasă sudată și stâlpi
34. Str. Carpaților 2 - Porți metalice, suport viță de vie
35. Neptun 4A - Împrejmuiri
36. V. Cetății – Arinului - Împrejmuire
37. Mureșului - Bătător covoare
38. Lungă - Panouri publicitare
Sursa foto: Primăria Municipiului Brașov