Eminescu, sufleor pe scenele brașovene
Brașovul a fost, pentru Mihai Eminescu, un oraș pe care l-a iubit și l-a vizitat încă din adolescență.
15 Ianuarie 2023, 13:05
Dublă semnificaţie pentru ziua de 15 ianuarie. Astăzi sărbătorim "Ziua Culturii Naţionale" și ziua de naștere a poetului de geniu, Mihai Eminescu, în care românii văd un poet reprezentativ pentru spiritualitatea şi forţa lor de creaţie. Brașovul a fost, pentru Mihai Eminescu, un oraș pe care l-a iubit și l-a vizitat încă din adolescență. El a fost la poalele Tâmpei în mai multe rânduri, însoțind, în calitate de sufleor, trupe de teatru celebre în epocă. Prima dată Eminescu ajunge, aici, la vârsta de 14 ani, în 1864, cu trupa lui Fani Tardini, care susține spectacole în sala Gimnaziului "Andrei Șaguna". "Într-una din piese, "Răzvan și Vidra" de Bogdan Petriceicu Hașdeu, chiar Eminescu a interpretat un rol episodic. În anul următor, Eminescu însoțește din nou trupa de teatru, în turneul de la Brașov, în calitate de sufleor. Acest al doilea turneu s-a desfășurat în perioada 26 mai-7 iulie, iar în arhivele statului din Brașov se află un document care atestă prezența lui Mihai Eminescu. Este o cerere pe care Fani Tardini o adresează magistratului din Brașov, pentru obținerea autorizației pentru 20 de spectacole, în sala Reduta. Cererea este în limba germană, cu scris frumos caligrafiat, care nu putea fi decât a lui Eminescu. Semnătura artistei diferă de restul scrisului, care seamănă mult cu scrisul lui Mihai Eminescu", a precizat managerul Centrului Cultural Reduta Brașov, Adrian Vălușescu. Eminescu avea să revină în Brașov în stagiunea 1867- 1868, cu trupa lui Mihail Pascaly, ce va susține spectacole tot la la Reduta. "Într-un document de la Arhivele Statului din Brașov, apare rezoluția din 12/05/1868 a magistratului orașului, în care se aprobă turneul trupei din care făcea parte și Eminescu. Mai exact Emilescu, pentru că așa era el trecut în acte" a adăugat Adrian Vălușescu. Îndrăgostit iremediabil de Brașov, dar și de tradițiile pitorești, Eminescu va compune mai târziu poezia "Învia-vor voievozii", în care face referire directă la Biserica Sfântul Nicolae și la obiceiurile Junilor din Șcheii Brașovului. De altfel, într-o scrisoare adresată lui Iacob Negruzzi, Eminescu scria: "Arătați-mi la noi un oraș patriotic ca Brașovul". Peste ani, măcinat de boală, poetul poposește la Brașov în drumul său spre o clinică din Viena și, ajuns în gara de sub Tâmpa, coboară din tren și exclamă: "Trăiască România Unită!".