EXERCIȚIU. La subsolul primăriei s-a declanșat un incendiu
Echipele de intervenție au verificat toată clădirea și au acordat ajutor de specialitate pentru două persoane rănite.
18 Octombrie 2023, 10:02
La subsolul primăriei s-a declanșat un incendiu, la una dintre centralele termice. În momentul declanșării alarmei, toate persoanele aflate în clădirea primăriei (funcționari și cetățeni) au fost evacuați din clădire, în zona parcului Titulescu.
Acesta a fost scenariul exercițiului desfășurat în această dimineață la Primăria Brașov. Acțiunea a presupus evacuarea și intervenția în cazul unui incendiu.
La fața locului au sosit și au intervenit: un echipaj de pompieri cu o autospecială din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Brașov, Detașamentul 1, un echipaj SMURD și angajații Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Brașov.
Echipele de intervenție au verificat toată clădirea și au acordat ajutor de specialitate pentru două persoane rănite.
În paralel incendiul a fost stins.
Sursa info: Primăria Municipiului Brașov