Expoziția "Icoana, lumina sufletului", de astăzi, la Reduta
Centrul Cultural Reduta găzduiește expoziția "Icoana, lumina sufletului", cu lucrări ce au izvoadele în județele Brașov și Sibiu, realizate de meșterul popular iconar Carmina Dan.
11 Decembrie 2023, 15:07
Nu putea fi un prilej mai bun pentru vernisajul unei expoziții cu icoane pe sticlă și lemn decât apropierea sărbătorilor de iarnă. Centrul Cultural Reduta găzduiește expoziția „Icoana, lumina sufletului”, cu lucrări ce au izvoadele în județele Brașov și Sibiu, realizate de meșterul popular iconar Carmina Dan.
„Am adus icoane pe lemn și pe sticlă, care reprezintă Nașterea și Botezul Domnului Iisus Hristos. Sunt și icoane cu Sf. Ioan Botezătorul, prăznuit pe 7 ianuarie, și Maica Domnului cu pruncul. Sunt icoane pictate pe sticlă și pe lemn. Maica Domnului cu pruncul pe sticlă și pe lemn, Botezul Domnului pe sticlă. Sunt modele din diferite părți ale țării și mai ales chiar am încercat să pictez modele reprezentative din Scheii Brașovului”, ne-a declarat Carmina Dan.
Carmina Dan pictează în manieră tradițională, atât pe sticlă, cât și pe lemn, cu emulsie de gălbenuș de ou, cu puțin oțet și pigmenți. Toate icoanele realizate de ea au aplicată foiță de aur.
Pentru icoanele pe sticlă folosește modele sau izvoade, cum se mai numesc, ale vechilor pictori iconari din diferite zone ale țării, din Arpașu de Sus, Cârțișoara, Laz, Șcheii Brașovului, Mărginimea Sibiului, Alba Iulia, Țara Oltului, chiar și din Banatul Sârbesc. Și nu în ultimul rând, izvoade de la Nicula, unde este leagănul nașterii icoanelor pe sticlă din România.