Fântâna arteziană din Piața Sfatului, tema cea mai discutată la dezbaterea de la Banca Apollonia
Fântâna arteziană din Piața Sfatului a fost tema cea mai discutată la dezbaterea pe marginea proiectului de reamenajare a Pieței, care a avut loc la Banca Apollonia.
26 Mai 2023, 08:51
Fântâna arteziană din Piața Sfatului a fost tema cea mai discutată la dezbaterea pe marginea proiectului de reamenajare a Pieței, care a avut loc joi seară, la Banca Apollonia.
Proiectul este cel declarat câștigător în urma unui concurs de soluții organizat de Ordinul Arhitecților din România, iar acesta propune, pe scurt, ca fântâna arteziană să fie desființată și reamenajată, la o scară mult mai mică, într-o muchie a Casei Sfatului, treptele, de asemenea, să fie desființate, iar zona să fie adusă la același nivel. Ba chiar, ar urma să existe și un obelisc lângă Casa Sfatului, vor fi aduși arbori, iar băncile vor fi înlocuite de scaune, pe care fiecare le va putea așeza unde va dori.
Proiectul este acum la stadiul de studiu de fezabilitate.
Reprezentantul firmei de proiectare, Florian Stanciu:
Părerile privind fântâna arteziană au fost împărțite:
Studiul de fezabilitate, care va stabili și costul investiției, ar trebui să fie gata în luna septembrie. Apoi trebuie asumat de Consiliul Local.
Arhitectul șef al orașului, Dragoș Oprea:
Municipalitatea va primi, în continuare, opinii și sugestii legate de acest proiect, iar cei interesați le pot trimite către Compartimentul Relații și Inovare Comunitară.