Farmaciile pot elibera antibiotice fără rețetă doar în anumite condiții
Farmaciile pot elibera antibiotice fără rețetă, dar doar pentru trei zile de tratament. Însă, pacienții vor trebui să completeze o declarație pe propria răspundere că nu au ridicat din altă unitate farmaceutică cantitatea maximă aferentă dozei, în cursul aceluiași tratament.
19 Ianuarie 2024, 14:06
„Apare un formular nou de prescripție medicală, o rețetă care se reține în farmacie, iar farmacistul are obligația să raporteze zilnic aceste rețete în sistemul electronic de raportare. Noi, farmaciștii, facem în acest sistem electronic raportare raportări zilnice, cu toate medicamente eliberate din farmacie în ziua precedentă, cu sau fără rețetă. Personal, nu înțeleg de ce trebuie să mai facem încă o raportare greoaie, care să ne ia din timpul pe care putem să îl alocăm pacientului”,
„Ce înseamnă doză de urgență? De exemplu, un pacient care are un bilet de ieșire din spital și nu a ajuns la medicul de familie, pacient care are o antibiogramă făcută și nu a ajuns la medicul de familie, pacient cu un abcest dentar și este sfârșit de săptămână etc. Dar e foarte important ca acești pacienți să ajungă ulterior la medicul de familie, să își continue tratamentul. Sugarul, 0 – 12 luni, conform regulilor de bună practică farmaceutică nu face obiectul eliberării dozei de urgență, iar aparținătorul va fi îndrumat obligatoriu spre serviciu medical specializat”,